mai presus de ironie

De cele mai multe ori merg la aşa-zisul meu serviciu cu tramvaiul. Undeva la o cotitură a traseului tramvaiului ăsta este un centru de constatare daune aparţinând unei infame societăţi de asigurări. Acum vreo săptămână văd că apare o epavă în faţa centrului menţionat. Băi, dar când zic epavă, chiar EPAVĂ vreau să zic… nu un vas, ci o fostă maşină boţită rău, fără niciun geam şi arsă. Ăia care au scris prin tot felul de chestii „daună totală” s-ar fi ruşinat şi răzgândit imediat.

Trecu o zi, trecură trei, trecu o săptămână…

Epava tot acolo era. Normal, zic eu ştiind ce au pătimit unii cu respectiva societate, ăştia ori nu vor să plătească, ori întârzie cu banii, mama lor de hoţi…

Eeei… azi am trecut din nou p-acolo. Spre deosebire de alte dăţi, azi nu era parcat nimeni lângă fosta maşină, aşa că am putut s-o văd şi mai bine.

Pe portiera dreapta spate, mai puţin atinsă de flăcări, un autocolant titra mare : „ASIG…”

Cred că americanii numesc asta „poetic justice” 🙂

poem boem

Am stat cândva la masă cu un poet foarte cunoscut.

După o sticlă de Murfatlar omul a comis următoarea chestie:

 

N-am nici haină, nici căciulă

Doar o namilă de p…

 

 Se pare că totuşi n-a publicat-o  🙂

sfaturi (ne)pescăreşti

Stai pe mal, te uiţi la beţe de cinci ore, în afară de guvizi şi oblete nimic…

 

O dai naibii, scoţi tricoul şi te bagi… perii malul o oră, eventual te tai puţin la picioare şi la mâini, scoţi câteva chile de scoici. Nu fi măgar, scoţi doar ce are peste opt centimetri, restul le bagi înapoi în nămol ca să ai ce scoate şi altădată.

 

După ce ai adunat destule în juvelnic ieşi şi te uiţi la beţe în continuare, dar mai relaxat şi crescând frecvenţa berilor.

 

Odată ajuns acasă, scoicile se spală bine şi se fierb vreo 10 minute, dacă-i vreuna care care nu s-a deschis o arunci, restul le scoţi din carapace şi treci la partea naşpa – curăţatul rahatului 😦

 

După ce le fierbi din nou încă vreo cinci minute le mai speli odată şi le treci într-o tigaie în care ai topit nişte unt, dai ceva sare, puţin piper şi la sfârşit nişte pătrunjel şi busuioc.

Între timp, faci nişte mujdei cu smântână sau lapte bătut, imediat ce ai scos scoicile din tigaie îl torni peste ele, laşi câteva minute şi te pui pe mâncat. Se asortează cu bere sau vin – de preferat alb dar nu neapărat.

 

Te întinzi în pat, te baţi pe burtă şi râzi de ăia care au plecat de pe Dunăre cu mâna goală dar visând la ce somni uriaşi vor scoate data viitoare 🙂

fukuşima-ş şi n-am cui

Nasol…

Am remarcat de mulţi ani coincidenţa, dar tot mă înfior de câte ori îmi amintesc:

Cernobâl – Cernavodă…

Firul (de apă?) Negru – Apa Neagră…

Brrr….

Sau poate am eu imaginaţia cam bogată.

Băi, numa’ ce-am scris că blogul ăsta va fi despre bucuriile din viaţă!

perverşii mess-ului

X: bah

X: esti?

Y: zi

X: ma plimbam aseara prin cartier

X: si am observat

X: ca-s o gramada fete de 10-11 ani foarte dragute

Y: diud

X: si ma gandeam

Y: devii dubios

X: ca peste vreo 10 ani dintre ele o sa ne recrutam amante  🙂

Y: aaa

Y: :))

Y: in niciun caz

X: ?

Y: pai n-o stii p-aia din batrani?

Y: sa nu faci pe langa casa, ca miroase

X: :)))

X: mda, corect

X: da poate n-o sa mai locuiesc aici 😉

mesagerul… dragostei?

La paşa vine un arab…

De fapt, era doar unul mic şi negricios călare pe un scuter negru.

Încă de când era la vreo sută de metri mi s-a părut ca era ceva ciudat cu casca lui, cască neagră care într-o parte lucea şi într-alta părea vişinie… Abia când a ajuns pe la 15 metri mi-am dat seama.

Omul ducea un trandafir în dinţi 🙂  Lucea folia de aluminiu în care era îmbrăcată coada florii, floare ce era vişinie de felul ei.

un nou început

M-am săturat de criză, politică, probleme sociale, bârfe şi can-can-uri… vreau să mă bucur că trăiesc şi să scriu doar despre ce îmi place, mă amuză sau mă impresionează, nu despre ce nu-mi convine.

 Soluţia – blogul ăsta…