Dacă o fi să scriu vreo carte într-o zi, categoric va fi despre cele mai ciudate / haioase vise ale mele.
Azi-noapte se făcea că eram cu un coleg de la muncă, tocmai ieşeam din unitatea unde am făcut eu armata. În mod ciudat, nu ne-a întrebat nimeni de sănătate la ieşire. Dăm să traversăm strada spre staţia de autobuz… la mijlocul străzii ne întâlnim cu unul cu o faţă de beţivan premiant (chiar semăna un pic cu mine 🙂 ) care mi se adresează:
– Şefu’, facem şi noi un barbut?
Cum n-aveam bani de aruncat, l-am refuzat politicos. Ajungem în staţie, chiar în spatele staţiei era un fel de aprozar unde erau câteva persoane la coadă – tanti care era în faţă tocmai cumpărase nişte ceapă şi vânzătoarea îi cântărea acum nişte castraveţi muraţi, pe care tanti i–a pus într-un borcan adus de acasă. La câţiva metri în spatele aprozarului începea… muntele, la poalele căruia nişte unii construiau o cabană foarte kitschioasă. Vine autobuzul, ne urcăm… Se pare că am văzut viitorul transportului în comun din Bucureşti, care nu arată prea bine – dacă la urcare, pe lângă Militari, eram în bocanci şi haine groase, am coborât pe la Universitate în adidaşi, blugi şi tricou 🙂 De data asta nu mai eram însoţit de colegul de la muncă, ci m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu + soţia lui, care îmi aranjaseră o „blind date” cu o tipă ce semăna suspect de mult cu o fostă prietenă de-a mea de prin 2002-2003. Am fost pe o terasă, apoi la un film la Patria. Se pare că tipa nu prea m-a plăcut sau chiar era fosta prietenă şi nu uitase că am fost cam porc, că la ieşire de la film a zis că se duce la baie, noi am zis că o aşteptăm afară… şi am tot aşteptat, că după vreo jumătate de oră nu ieşise. Dându-ne seama că aşteptăm degeaba, ne-am zis la revedere, eu mă întorc să plec… moment în care calc într-un ditamai rahatul de câine, care la dimensiuni semăna mai mult cu o balegă de vacă. Înjur puţin, vreo 2-3 minute, îmi scot adidasul drept şi mă duc să-l arunc într-un tomberon care nu ştiu ce naiba căuta pe trotuar pe Magheru. Chiar lângă tomberon calc din greşeală pe picior (cu piciorul ce era încălţat încă) o brunetă micuţă şi drăguţă care se înverzeşte brusc (n-am tocmai o greutate de somalez…) şi scapă câteva cuvinte, înjurături probabil, în franceză… Eu, în loc să-mi cer scuze, mă luminez instantaneu – băi, turistă franceză n-am agăţat niciodată!… şi în timp ce cu o mână ridicam capacul tomberonului şi cu cealaltă băgam adidasul toxic îi zâmbesc fermecător şi îi spun într-o franceză semi-aproximativă ceva ce toţi cuceritorii dâmboviţeni la un loc n-ar fi reuşit să scornească:
– Bienvenue en Roumanie! Il y a des poubeles!
Ea se miră şi începe:
– Vous parlez francais? Bla-bla… bla-bla…
– Oui, mais pas tres bien… Bla-bla… bla-bla…
Schimbăm ceva platitudini vreun minut, apoi tipa scoate o hartă şi îmi explică (,) c-ar vrea să ajungă în Cişmigiu să vadă nuştiuce statui. Eu îi zic că o conduc cu cea mai mare plăcere, dar e deja întuneric şi mai bine să o lăsăm pe a doua zi, că parcul va fi apreciat mai bine pe lumină. Să-mi spună la ce hotel stă şi vin eu să o iau pe la prânz… ea cam ezită, se pare că nu prea ar vrea să ştiu unde stă (nu ştiu de ce, desculţ şi ţinând un tomberon în braţe eu zic că păream un tip de încredere…). În schimb, îmi dă un post-it galben şi o sută de lei, şi-mi zice să o iau de acolo a doua zi la 12. Mă uit pe post-it… denumirea şi adresa Ministerului Justiţiei! Moment în care văd şi suta de lei şi rămân mască… apoi mă trezesc, că aşa am eu obiceiul când un vis devine interesant 😦
Care-i faza cu suta? Să-mi cumpăr alţi adidaşi? Îmi ajungea pentru unul, nu pentru o pereche… Să mă fi crezut gigolo?! Mademoiselle, m-ai jignit urât de tot!!! DOAR o sută de lei?!
Bine, ar mai fi şi varianta că îmi plătea serviciile de ghid, dar e o variantă cam insipidă aşa că nu o luăm în calcul 🙂
Publicat de boemul 
boemul 