ars bibendi

Octombrie 31, 2011

Iubesc vinul.

L-am băut tulburel, tânăr, vechi…licoros, dulce, demidulce, sec, demisec…alb, rose, roşu sau negru… în toate anotimpurile…la pădure, pe plajă, pe munte… rece ca gheaţa, potrivit sau fiert…

L-am băut din pahar, cană, sticlă, oală, ulcior, burduf, damigeană, butoi… niciodată din cutie de carton… l-am sorbit din buric şi dintre sâni de femeie frumoasă 🙂

Am gătit cu vin, vara am pus vin şi în îngheţată. Am pus vin şi în narghilea când fumam…M-aş spăla cu busuioacă, aş face perfuzii cu fetească, m-aş îmbălsăma cu lacrima lui Ovidiu…

 Iubesc vinul…  Iubesc vinul aproape la fel de mult ca berea neagră 🙂


micul Paris

Octombrie 28, 2011

Dacă o fi să scriu vreo carte într-o zi, categoric va fi despre cele mai ciudate / haioase vise ale mele.

Azi-noapte se făcea că eram cu un coleg de la muncă, tocmai ieşeam din unitatea unde am făcut eu armata. În mod ciudat, nu ne-a întrebat nimeni de sănătate la ieşire. Dăm să traversăm strada spre staţia de autobuz… la mijlocul străzii ne întâlnim cu unul cu o faţă de beţivan premiant (chiar semăna un pic cu mine 🙂 ) care mi se adresează:

– Şefu’, facem şi noi un barbut?

Cum n-aveam bani de aruncat, l-am refuzat politicos. Ajungem în staţie, chiar în spatele staţiei era un fel de aprozar unde erau câteva persoane la coadă – tanti care era în faţă tocmai cumpărase nişte ceapă şi vânzătoarea îi cântărea acum nişte castraveţi muraţi, pe care tanti i–a pus într-un borcan adus de acasă. La câţiva metri în spatele aprozarului începea… muntele, la poalele căruia nişte unii construiau o cabană foarte kitschioasă. Vine autobuzul, ne urcăm… Se pare că am văzut viitorul transportului în comun din Bucureşti, care nu arată prea bine – dacă la urcare, pe lângă Militari, eram în bocanci şi haine groase, am coborât pe la Universitate în adidaşi, blugi şi tricou 🙂  De data asta nu mai eram însoţit de colegul de la muncă, ci m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu + soţia lui, care îmi aranjaseră o „blind date” cu o tipă ce semăna suspect de mult cu o fostă prietenă de-a mea de prin 2002-2003. Am fost pe o terasă, apoi la un film la Patria. Se pare că tipa nu prea m-a plăcut sau chiar era fosta prietenă şi nu uitase că am fost cam porc, că la ieşire de la film a zis că se duce la baie, noi am zis că o aşteptăm afară… şi am tot aşteptat, că după vreo jumătate de oră nu ieşise. Dându-ne seama că aşteptăm degeaba, ne-am zis la revedere, eu mă întorc să plec… moment în care calc într-un ditamai rahatul de câine, care la dimensiuni semăna mai mult cu o balegă de vacă. Înjur puţin, vreo 2-3 minute, îmi scot adidasul drept şi mă duc să-l arunc într-un tomberon care nu ştiu ce naiba căuta pe trotuar pe Magheru. Chiar lângă tomberon calc din greşeală pe picior (cu piciorul ce era încălţat încă) o brunetă micuţă şi drăguţă care se înverzeşte brusc (n-am tocmai o greutate de somalez…) şi scapă câteva cuvinte, înjurături probabil, în franceză… Eu, în loc să-mi cer scuze, mă luminez instantaneu – băi, turistă franceză n-am agăţat niciodată!… şi în timp ce cu o mână ridicam capacul tomberonului şi cu cealaltă băgam adidasul toxic îi zâmbesc fermecător şi îi spun într-o franceză semi-aproximativă ceva ce toţi cuceritorii dâmboviţeni la un loc n-ar fi reuşit să scornească:

– Bienvenue en Roumanie! Il y a des poubeles!

Ea se miră şi începe:

 – Vous parlez francais? Bla-bla… bla-bla…

– Oui, mais pas tres bien… Bla-bla… bla-bla…

Schimbăm ceva platitudini vreun minut, apoi tipa scoate o hartă şi îmi explică (,) c-ar vrea să ajungă în Cişmigiu să vadă nuştiuce statui. Eu îi zic că o conduc cu cea mai mare plăcere, dar e deja întuneric şi mai bine să o lăsăm pe a doua zi, că parcul va fi apreciat mai bine pe lumină. Să-mi spună la ce hotel stă şi vin eu să o iau pe la prânz… ea cam ezită, se pare că nu prea ar vrea să ştiu unde stă (nu ştiu de ce, desculţ şi ţinând un tomberon în braţe eu zic că păream un tip de încredere…). În schimb, îmi dă un post-it galben şi o sută de lei, şi-mi zice să o iau de acolo a doua zi la 12. Mă uit pe post-it… denumirea şi adresa Ministerului Justiţiei! Moment în care văd şi suta de lei şi rămân mască… apoi mă trezesc, că aşa am eu obiceiul când un vis devine interesant 😦  

Care-i faza cu suta? Să-mi cumpăr alţi adidaşi? Îmi ajungea pentru unul, nu pentru o pereche… Să mă fi crezut gigolo?! Mademoiselle, m-ai jignit urât de tot!!! DOAR o sută de lei?!

Bine, ar mai fi şi varianta că îmi plătea serviciile de ghid, dar e o variantă cam insipidă aşa că nu o luăm în calcul 🙂


m-am liniştit…

Octombrie 27, 2011

… în privinţa câinelui de care povesteam aici.  Nu-i nici super inteligent, nici vreo entitate malefică… Azi dimineaţă l-am văzut plimbându-se ţanţoş cu un scutec folosit în bot 🙂

 

 

 


I see sea shells by the seashore

Octombrie 26, 2011

Cum îţi dai seama că ai urgent nevoie de cooonceeediuuu?

Păi mergi pe stradă, asculţi Therion în căşti… tanti aia cântă “seawinds call…seawinds call…” iar tu ai revelaţii de genul: “chiar, dacă reuşim să înlocuim discurile SAS din configuraţie cu echivalente de la Seagate, per ansamblu o să ieşim cu cel puţin … 7-8% mai ieftin!”

Mai am vreo 11 zile de concediu pe anul ăsta, voiam să le las pe toate pentru decembrie dar cred că sacrific câteva  🙂


ieeeiii…

Octombrie 24, 2011

După lupte seculare care au durat câteva zile mi-am luat şi eu bilet la maneliştii ăştia 🙂

I E

Barlow iar s-a cărat din trupă, dar băiatul ăla nou sună promiţător, să veedem ce-o ieşi.

Tocmai mi-am dat seama că anul ăsta am fost la un singur concert…  îmbătrânesc oare?


cugetarea de luni

Octombrie 24, 2011

Categoric, am nişte weekenduri foarte interesante  🙂  Asta se datorează în principal viciilor mele. Da, viciile astea care ne omoară încet-încet sunt un lucru bun, fac viaţa să merite trăită. Într-o zi în care voi avea mai mult timp, chef şi inspiraţie, o să scriu mai pe larg pe tema asta.


idee de afacere

Octombrie 21, 2011

Nu am pic de spirit antreprenorial şi nici calităţile / defectele necesare pentru a fi şef, aşa că o să mor sărac. Nu-i bai, m-am obişnuit demult cu ideea 🙂  Totuşi, dacă citeşte pe aici cineva care posedă ceea ce-mi lipseşte mie, iată o idee de afacere: presupun că toţi aţi văzut ce-şi atârnă oamenii românii de oglinzi prin maşinile lor, nu? Exceptându-i pe cei câţiva cu zaruri şi CD-uri, cei mai mulţi au icoane sau brăduleţi odorizanţi.

Deci… să bată tobele… uite pontul: ICOANE ODORIZANTE.

Care se îmbogăţeşte din ideea asta să mă ţină minte şi să-mi plătească o rentă în băutură 🙂