Cu bucata mea de pâine am rupt dinţii unui câine…

Nu chiar, dar m-am gândit  🙂

Prin drumurile mele trec des pe o străduţă printre nişte case vechi. Acum câteva luni, şi-a făcut apariţia prin zonă o potaie, corcitură de ciobănesc german pare a fi, apariţie pe care a ţinut să şi-o anunţe lătrând şi repezindu-se la pantalonii mei. Aveam o umbrelă la mine, că plouase puţin, m-am făcut spre el şi s-a cărat. Peste câteva zile, trecând prin zonă, mă pomenesc că iar mă latră, dar păstrează distanţa. Iar trec câteva zile şi numai ce-l văd că se apropie vijelios, pregătesc un şut pentru el, când colo începe să dea din coadă, să ţopăie şi să se gudure pe lângă mine. OK, s-a dat pe brazdă, îmi zic eu.

Băi şi nici nu se face săptămâna, trec iar pe stradă, îl văd că vine, nu-mi fac nicio problemă, când ajunge la doi metri scoate colţii şi începe să mă latre! Oadăfac?

Ca să nu lungesc povestea pe enşpe pagini, câinele ăsta ţine morţiş să-mi facă viaţa palpitantă, plină de neprevăzut… ne întâlnim tot la câteva zile, ba mă latră, ba mă ignoră, ba vine la mine dând din coadă… rar de două ori la rând la fel. Acum juma’ de oră a mers pe lângă mine vreo 200 de metri, nu m-a lătrat, n-a dat din coadă, doar m-a însoţit. Asta-i ceva nou…

Care-i faza? E un câine super deştept şi sadic, se joacă doar cu nervii mei? O avea memoria scurtă? Sau personalitate multiplă?

 

Later edit: la nici 10 minute după ce am postat, mi-a crăpat computerul, prima dată în doi ani…  nu cred în coincidenţe, deci câinele ăsta e în mod evident o entitate malefică supărată că a fost dată în vileag 🙂

Anunțuri

2 Responses to Cu bucata mea de pâine am rupt dinţii unui câine…

  1. […] în privinţa câinelui de care povesteam aici.  Nu-i nici super inteligent, nici vreo entitate malefică… Azi dimineaţă l-am văzut […]

  2. Doina spune:

    Are tulburari de compertament…probabil de aia l-au dat pe strada…tine-te departe de el, oricand poate ataca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: