să-mi trag palme!!!

m-am îndrăgostit 🙂 auzisem de ceva vreme de trupa asta, dar până azi n-am ascultat-o.

Masha le dă praf tuturor!!!  Tarja, Anneke, Sharon, Vibeke, Angela etc.

şi eu aproape că-i urăsc pe ruşi 🙂

explication

Nu c-aş vrea să mă laud, dar eu înţeleg femeile mai bine decât majoritatea bărbaţilor (puţin mai bine decât deloc, adică). De ce? Simplu… şi eu am „perioada aceea a lunii”! Oricât o urăsc şi m-aş lipsi de ea, n-am scăpare, e imposibil de îndepărtat…Vine, invariabil, în ultimele zile ale lunii şi primele ale lunii următoare. Mă simt neputiincios, realizez cât de mic sunt eu în universul ăsta… Vine cu griji, nervi şi culminează cu aşteptatul şi statul la cozi la instituţiile statului de unde trebuie să îmi ridic certificatele necesare desfăşurării activităţii mele 🙂

vremea… trece

Mă plimbam şi eu agale sâmbătă seara, având ceva timp de omorât, pe Magheru… Mă pomenesc la un moment dat la câţiva metri în faţa mea cu o domnişoară care în ciuda frigului purta nişte haine ce îi puneau la maxim în valoare silueta. Ce să mai, nota 10… picioare lungi şi perfecte, fund apetisant, talie de viespe… o plăcere să mergi în spatele ei. Şi ea mergea lejer şi părea a face “window shopping”… deodată o vitrină îi atrage atenţia şi se întoarce brusc pentru a intra în magazin.  Din faţă arăta la fel de spectaculos, avea un piept exact cum trebuie  şi un chip angelic… care chip însă părea a fi de fix 16 ani!

Încremenesc şi calculez rapid: 2011 – 16 = 1995… băi, eu fac sex (unde prin sex considerăm ceva la care iau parte minim două persoane) din 1994!

Nasol moment…

iar aiureli…

Libertatea devenise demult doar un vis frumos strivit sub bocanci. Trecuseră mai bine de şase ani de când murise ultimul ah‘vor, izbindu-se cu acceleraţia la maxim de nava amiral a flotei de invazie eoxiene. Cel puţin, aşa se credea până atunci…. În acea zi însă, o patrulă a raportat Comandamentului Zonal apariţia în sectorul

Asta am visat noaptea trecută că citeam. Era scris cu caractere foarte mari şi ocupa toată pagina dintâi a cărţii. Am dat pagina, următoarea era goală, următoarea la fel… numai pagini albe până la sfârşit. M-am uitat şi la copertă, scria “Ceea ce merităm”.

Primul gând când m-am trezit a fost că am citit cândva vreun SF care începea aşa. Am încercat să mi-o amintesc, nimic…Am tot dat cu gogu, în română şi ingliş, nimic…

Trebuie oare, aşa netalentat cum sunt, să mă apuc să scriu un SF de mâna a doua pe care să nu-l citească nimeni?

pseudocronică de concert

Fury UK

Numele trupei ăsteia cred că vine de la sentimentele pe care le trezeşte prin ţara ei. UK a dat trupe de mare clasă – nu e cazul lor. Au un chitarist bunicel care nu ştiu însă de ce se încăpăţânează să se creadă vocal. Serios, eu nu-s deloc un tip violent, dar i-aş coase gura fără prea mari remuşcări. Îmi închipui că aşa aş cânta eu dac-aş fi beat rangă şi aş lua un şut în ouă – şi eu habar n-am să cânt nici treaz! În schimb, pretty boy cu buricul la vedere care îi dădea cu basul m-a amuzat la maxim cu mişcările lui de macho metalar 🙂 Bateristul îşi făcea treaba decent şi trăia muzica, nu prea părea din filmul lor. De la ei am apreciat ultima piesă, probabil din cauză că „vocalul” a deschis gura mai puţin, sau şi mai probabil din cauză că ne anunţaseră că-i ultima. Cred că dacă striga careva „bis” nu mai ieşea viu d-acolo. Rezumând, oamenii ăştia trebuie apreciaţi doar pentru că au venit de departe şi au încercat şi ei. Le urez mult succes în orice altceva în afară de muzică.

White Wizzard

Gandalf? După primele două piese mi-am zis că aşa ar fi sunat Judas Priest dacă s-ar fi născut mai târziu, ar fi fost mai puţin talentaţi şi Halford n-ar fi fost popo (hmmm… la un moment dat vocalul lor a zis „show me some balls!”. Io cred că am înţeles ce voia să zică, dar cum Silver Church e chiar lângă parcul Operei a sunat puţin cam dubios 🙂 ). Oricum, deşi n-au fost tocmai pe gustul meu au fost cu mult peste primii, când oi ajunge eu stăpânul absolut al Pământului le voi permite să cânte în continuare. Ce-i drept, ăla care purta pălărie de piele va trebui să cânte primele trei concerte cu ea pe cap după ce am folosit-o eu ca oală de noapte 🙂

ICED EARTH.

Cu majuscule. Am mers puţin handicapat la concertul ăsta, fără să le fi ascultat ultimul album, aşa că n-am putut aprecia unele piese cum ar fi meritat. Că veni vorba de meritat, trupa asta merita să cânte într-o locaţie mult mai bună, cred că s-a pierdut mult din calitate la faza asta. Vocalul nou e peste Owens, însă binişor sub Barlow – dar asta nu-i o ruşine, cam oricine e sub Barlow. Stu e însă om de show, ştie să mobilizeze publicul. Cum era de aşteptat, am apreciat mai mult piesele mai vechi, chiar dacă nu prea au cântat din preferatele mele. Pe „Stand alone” m-am simţit excelent, „The hunter” am cântat-o zbierat-o şi eu cap-coadă şi m-am bucurat că n-am răguşit, puţin mai încolo au băgat „Watching over me” şi s-a rezolvat şi cu răguşeala. Piesa asta a fost momentul în care Schaffer, altfel cam imobil până atunci, a dat primele semne serioase de emoţie, lucru total de înţeles având în vedere că e despre un prieten d-al lui. Cum şi eu, din păcate, am pierdut prieteni mult prea devreme, am rezonat şi am băut o bere în cinstea lui. Pe scurt, a fost OK.

În altă dezordine de idei, am avut ocazia să-l cunosc pe animaloo, un domn distins şi sensibil cu care foarte probabil voi mai bea în viitor o bere-două… hai, maaaxim zece. Da să fie uichend, să nu fie nevoie să mă deplasez dimineaţa la job.

Drumul spre casă a fost cam nasol, înainte de concert mâncasem la Kogălniceanu o shaormă care după patru ore de călătorit prin superbul meu tub digestiv ţinea morţiş să iasă…

să ne facem încălzirea…

Nu ştiu dacă piesa asta e în playlistul de diseară, şi chiar de-ar fi sigur n-o va cânta Barlow, aşa că hai s-o auzim acum:

eu, peste 20 de ani?

Postura de boem a prins să coste
Căci scârţâi zdravăn din orice oscioare
Nu mă gândesc la lucruri viitoare
Ci doar la bucuriile foste.

http://www.roliteratura.ro/text/Boemul.html

problem…

Întotdeauna am fost total împotriva relaţiilor intime sexuale nebunatice whatever că nu sună bine niciuna la locul de muncă. Am făcut tot posibilul să îmi văd colegele ca pe nişte fiinţe asexuate şi n-am avut niciodată probleme.

Ei bine, acum am o problemă. Nu, n-am nicio relaţie cu vreo colegă, dar de câteva zile, în urma câtorva schimbări de birouri prin firmă, m-am pomenit cu una din ele la un metru juma’ în faţa mea, lateral stânga – ora 10 cred că s-ar zice. Nu-i vreo miss univers, dar e exact pe gustul meu, ceea ce am putut să ignor până de curând. În primele ore de împărţit acelaşi aer totul a fost normal, până la un moment dat când a vrut probabil să se dezmorţească şi s-a întins puţin, în sensul că şi-a împreunat mâinile, a ridicat braţele deasupra capului şi s-a lăsat pe spate cu scaunul, arcuindu-se şi împingând pieptul înainte, scoţând şi un sunet foaaarte interesant.

Acum vreo doi ani, o altă domnişoară (ca să vezi coincidenţă) a intrat pe trotuar cu maşina şi m-a accidentat puţin. Ei bine, efectul a fost mai puţin grav atunci decât acum – când m-a lovit maşina mi-am revenit din şoc în câteva secunde, acum după trei minute încă mă întrebam ce s-a întâmplat… m-am dus la baie, m-am spălat pe faţă, mi-am revenit şi m-am întors la birou. Încet  încet mi-a trecut şi am zis că o voi putea  privi  din nou normal.                                                                                                                     Ei aş!!! La două-trei ore se tot întinde!!! Ai crede că după câteva d-astea aş deveni imun, dar nici pe departe… de fiecare dată când o face productivitatea firmei are de suferit, că în loc să-mi stea gândul la muncă nu mă pot gândi decât cum ar fi să smulg hainele de pe ea şi ce locuri din sediu s-ar preta la sex sălbatic.

Ori primesc alt birou, ori încep să trimit CV-uri…

operaţiunea vama

Astă noapte am visat că pescuiam. Nimic neobişnuit la prima vedere, visez aşa ceva aproape săptămânal… numai că de data asta pescuiam în mare, ceea ce n-am făcut niciodată, şi se făcea că marea asta era exact pe la Vama Veche.

Vama Veche??? Ha, n-am fost p-acolo din… 98? Din câte am auzit, nici n-aş mai recunoaşte-o. Oricum, deşi nu-s genul care dă enşpe interpretări viselor zic că e un semn clar – la anul, cum se face iunie, bag câteva zile de vamă ca să văd şi eu cât de rău s-a stricat. Cred că o să mă duc de marţi până joi, dacă e mai pustiu poate o să fie şocul mai mic.

A, şi clar iau şi o lansetă cu mine, să întreb guvizii de sănătate 🙂

din nou, colegii boemului…

Pe la muncă mai toţi strănutăm, tuşim, bem ceaiuri, ne suflăm mucii… Azi dimineaţă stăteam şi noi la o ţigară (mai mereu în astfel de momente se întâmplă fazele memorabile) când se trezeşte unul să zică:

–          Bă nu ştiu ce-i cu voi de sunteţi aşa de rupţi în fiecare an, eu n-am nici pe dracu de când lucrez aici! Nu răcesc niciodată, şi doar respirăm acelaşi aer!

  Gigel ia o gură de ceai şi zice, privindu-l uşor scârbit:

–          Mă… au şi viruşii ăştia demnitatea lor… nu se lipesc chiar de oricine!