ziua boemă

Am revăzut zilele trecute „Groundhog Day”, sau „Ziua cârtiţei”, cum au tradus-o ăştia cam aiuristic. Pentru cine nu ştie, e un film despre unul care trăieşte aceeaşi zi d-o grămadă ori. La început se distrează, fără să-i pese de consecinţe, are apoi tentative suicidale, ulterior o dă pe iubire, fapte bune etc.

Rahat!!!

Aş da aproape orice să fiu în locul ăluia. După primele zile de confuzie, aş începe să trăiesc fiecare zi de parcă ar fi ultima, având totuşi grijă să nu fac chestii (prea) ilegale în caz că nu va fi.

06:00… aha, e tot marţi. Astăzi cred că o să beau toată ziua.

06:00… vai ce surpriză, e marţi. Am chef să mănânc un tajine de capră, mamă-mamă…Cam greu cu restaurantele marocane în România, da’ Franţa e plină şi există curse low-cost.

06:00… maaarţi. Bă, azi mă duc la pescuit. Dacă nu prind nimic, beau pe malul bălţii până cad în apă şi-mi pierd ochelarii (nu râdeţi, s-a mai întâmplat).

06:00… oook. Azi identific cea mai tare prostituată din Bucureşti, îi dau toţi banii mei şi o să facem chestii care chiar şi pe ea or s-o surprindă.

06:00… azi mă odihnesc, stau în pat şi mă uit la SF-uri toată ziua.

06:00… ia să dau eu o fugă să cumpăr nişte iarbă… aşa…cât să mă ţină până diseară.

06:00… cred că azi o să mă duc să vizitez Sarmisegetuza, n-am mai fost demult.

06:00… mă duc la două-trei magazine d-alea pentru gurmanzi, încerc toate brânzeturile şi mezelurile.

06:00… azi o fi vreo degustare pe la Murfatlar? Ar prinde bine după brânză…

06:00… azi iau ia rând cinematografele din Bucureşti.

06:00… băi, eu n-am făcut niciodată bungee-jumping!

06:00… azi mă plimb prin oraş şi încerc să agăţ toate femeile atrăgătoare pe care le întâlnesc.

06:00… ia hai să mă duc la munte… pe unde n-am mai fost?

06:00… azi nu fac nimic special, o să stau pe o bancă în parcul de la Unirii şi o să râd de toţi cei care merg (sau vin de) la muncă.

06:00… ia să mă duc la un circuit d-ăla de karting, iau o maşinuţă, mă învârt până ameţesc şi borăsc.

06:00… cumpăr sticle de whiskey d-alea scumpe, fără număr fără număr, şi arunc cu ele în palate de manelişti.

06:00… azi o să intru anonim pe tot felul de bloguri de politicieni şi înjur, în mod democratic, pe toată lumea.

06:00… muzică toată ziua.

06:00… azi mănânc numai prăjituri.

06:00… paintball anyone? Stai că-i marţi şi sunteţi la muncă… mai bine caut un poligon să trag cu d-alea adevărate.

06:00… dacă e vreo preselecţie pentru vreo emisiune d-aia unde trebuie să cânţi… or să regrete ăia de o ţin.

06:00… umplu o valiză cu rahat, pun şi ceva care ticăie şi o las în faţa unui minister. Cu puţin noroc, vin ăia de la antitero şi o detonează.

Etc… etc… atunci când o fi să ajung la capătul listei, o luăm de la început şi înlocuim bungee cu paraşutism, marocană cu indiană, Sarmisegetuza cu Poienari… şi tot aşa. Cât aş umbla, câte filme aş vedea, cât aş citi… Cu pescuitul să nu mai zic, o să ştiu dinainte că într-un loc mă duc degeaba şi încerc mereu până găsesc unul super.

Dacă ziua e şi cu vreme bună şi este printre primele de după ce iau salariul, sunt aranjat 🙂  Cred că abia în 10 ani m-aş plictisi.

Anunțuri

2 Responses to ziua boemă

  1. animal00 spune:

    ok. si dupa 10 ani?

    era in Ghidul autostopistului intergalactic (genial nene Douglas Adams) un tip care era nemuritor. si, dupa ce a vazut toate filmele (din intreaga lume) de mii de ori, s-a apucat sa mearga intre galaxii cu scopul precis de a injura FIECARE fiinta rationala.

  2. boemul spune:

    după zece ani nu mai contează, o să pot spune c-am trăit destul 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: