Pe la muncă mai toţi strănutăm, tuşim, bem ceaiuri, ne suflăm mucii… Azi dimineaţă stăteam şi noi la o ţigară (mai mereu în astfel de momente se întâmplă fazele memorabile) când se trezeşte unul să zică:
– Bă nu ştiu ce-i cu voi de sunteţi aşa de rupţi în fiecare an, eu n-am nici pe dracu de când lucrez aici! Nu răcesc niciodată, şi doar respirăm acelaşi aer!
Gigel ia o gură de ceai şi zice, privindu-l uşor scârbit:
– Mă… au şi viruşii ăştia demnitatea lor… nu se lipesc chiar de oricine!
boemul 