d-ale Bucureştiului

De ceva vreme, locul meu preferat din satul în care locuiesc e Piaţa Unirii. nu pentru magazine sau restaurante, parc sau patinoar, nici măcar pentru domnişoarele interesante care-mi intersectează mereu drumul p-acolo. Nu. Pentru termometrul de p-un bloc, de lângă reclama la cucu cola 🙂

Am observat încă de prin noiembrie că atunci când temperatura scade binişor sub 0, el arată +15 grade. Ăsta da optimism 🙂

cerem sfatul cititorilor

care-i faza cu secţiunea Poze (vechi)

acum două weekenduri sâmbăta pe la prânz picase cablul, n-aveam ce face şi total atipic mie am făcut puţin curat prin lucrurile mele vechi. şi-am găsit o grămadă de poze dintre anii 1979 şi 2003!

Băi nene, am material pentru vreo 50 de postări! Am ajuns însă şi la o concluzie neplăcută iniţial dar amuzantă după: eram cam cocalar prin tinereţe! Pe când era site-ul ăla cu cocalari în vogă, acum 3-4 ani, aş fi făcut furori p-acolo 🙂 Aşa că o să deschid o subcategorie, poze cocalareşti. Ca să ştiu în ce direcţie s-o apuc, rog cititorii să voteze: care-i cea mai cocalarească dintre cele de mai jos?

chiar, vă place fotoshopul meu? pastă corectoare şi marker 🙂

Hai cu votul!

la bulău!

Se făcea că eram la mare, cazat într-o pensiune, şi acolo avusese loc o crimă. Toţi turiştii eram, evident, suspecţi. Dar în loc să fiu îngrijorat, eu încercam de zor să agăţ o brunetă înaltă şi subţire. Fix PROCURORUL care conducea ancheta.

Plm, să mă mai duc la mare anul ăsta?

ale tinereţii valuri

Întrucât am aşa o vagă impresie că printre cei care citesc pe aici sunt câţiva inamici declaraţi ai alcoolului, cu care dau lupte grele ori de câte ori au ocazia, astăzi vom discuta despre chestiile cele mai naşpa care s-au întâmplat în momentele de euforie.

Io am păţit multe… odată am făcut echilibristică pe acoperişul unei facultăţi, altădată am adormit pe un stadion comunal şi un cal a galopat fix la o palmă de capul meu, odată m-am caftit cu nişte unii, am mai ajuns prin Simeria în loc de Braşov, altădată am traversat tot Bucureştiul pe jos beat mangă iar poliţiştii m-au oprit şi m-au amendat fix la 100 de metri de casă, am mai scos uşi, spart oglinzi etc.

Cea mai nasoală, în care mi-a cam trecut glonţul pe la ureche, a fost acum vreo şase ani. Nici măcar nu eram exagerat de beat… Pe vremea aia lucram într-un loc unde nu ştiu cum reuşisem să ne adunăm numai beţivani şi cartofori. Invariabil, cam odată pe săptămână, când şefii erau plecaţi cu treburi,  luam bere la greu, închideam uşile firmei pe la  4 şi o ţineam în renţ şi whist până noaptea. După o d-asta am ajuns eu acasă pe la 11, mergând pe un număr nedeterminat de cărări, între trei şi şapte, m-am descălţat cu greu, am ajuns în camera de somn, am azvârlit toate ţoalele de pe mine, că bărbaţii adevăraţi dorm la nudul gol, şi m-am întins în pat. Bă, e cald rău, mi-am zis, îi bagă radetul, nu se-ncurcă… ia să deschid puţin geamul să mai aerisesc. Deschid larg geamul, erau doar vreo minus 10 grade p-afară, trag cu nesaţ aer în piept… băi ce aer tare, zici că-s la munte! Ia să mai las 2-3 minute. Mă întind în pat, simt cum se închid ochii, îi deschid, las’ că îi închid doar un minut… şi era să-i închid definitiv.

Facem aici o paranteză (). Eu sufăr de visus eroticus interruptus, cum am şi eu vis mai spre XXX mă trezesc înainte să duc la capăt acţiunea. Mă enervează la maxim chestia asta, da’ în noaptea aia mi-a prins tare bine. Se făcea că adusesem acasă o roşcată mignonă şi apetisantă… ne băgasem în dormitor, zburaseră textilele, ne zmotoceam de zor, eu tocmai o muşcam de şold în timp ce ea mă trăgea de păr şi-mi explica într-un limbaj foarte porcos ce vrea să-i fac în continuare, tremuram amândoi de înfierbântaţi ce eram… moment în care mă trezesc ofticat, ca de atâtea ori…

… şi-mi dau seama că nu de excitat ce eram tremuram. Nu. La mine în cameră erau maaaxim cinci grade. M-am ridicat în capul oaselor, primul lucru pe care l-am observat a fost puţulica mea… stătea oarecum în sus, dar în loc să fie falnică, aşa cum te-ai aştepta după aşa un vis, era mică-mică şi vineţie! Ouăle nici nu se mai vedeau, ieşiră din cofraj şi intraseră în corp. Degetele de pe toate membrele erau oarecum albastre, sfârcurile parcă erau cuie. M-am clătinat până la geam, mi-a luat juma’ de minut să-l închid, îmi tremurau prea rău deştele şi nu le mai simţeam deloc. M-am mai dezmorţit un pic, am pus pe mine tot ce am găsit prin cameră + pătură şi cearceaf, m-am cărat în altă cameră şi abia după vreo juma’ de oră m-am oprit de tot din tremurat.

În noaptea aia, imediat ce mi-am revenit, am jurat că mă voi lăsa de acest obicei idiot, aerisitul nocturn iarna când sunt beat  🙂

disonanţa cognitivă a lu’ peşte

Pe de-o parte, parcă începe să semene a iarnă, ceea ce-i OK. Face bine şi la creşterea economică!

Pe de altă parte…  Oi mai ajunge şi eu la peşte până-n prohibiţie? Offf…

Unde-i vara d-altădată, cu Dunărea ei cu tot…

neamurile boemului

Că tot v-am arătat ce bărbat bine sunt… Nu ştiu dacă or fi genele bune sau e ceva în apa vinul din Giurgiu, da’ la mine în neam suntem toţi cam aspectoşi. Iar dacă printre bărbaţi se mai găseşte câte unul care să nu semene a pui de viking, toate femeile arată într-un mare fel. Cititorule, nu ştiu cine eşti dar îţi garantez că cea mai puţin arătoasă dintre ele poate face să-ţi plouă în gură. Vă daţi seama atunci cum este cea mai cea… Ca să nu ne întindem prea mult cu descrierea, închipuiţi-vă o tipă un pic mai arătoasă decât Scarlet Johansson. E, tipa aia-i vară-mea 🙂

Acum câţiva ani am fost la o nuntă. Cum rudele mele s-au cam împrăştiat prin ţară, noroc cu nunţile, că altfel ne-am mai vedea probabil doar la înmormântări 🙂 E, la nunta asta şi eu şi vară-mea am venit neînsoţiţi, aşa că am fost aşezaţi unul lângă altul la un fel de masă a burlacilor. Nu ne văsusem de câţiva ani, aşa că am cam vorbit non-stop, exceptând momentele în care ea se mai ducea să danseze. Şi nu ducea lipsă de pretendenţi, vă daţi seama…  Eu nu dansez deloc, aşa că am stat la masă şi am comparat vinurile 🙂  La un moment dat vară-mea se întoarce la masă roşie la faţă şi cu o expresie cam ciudată, ceva între jenă şi amuzament. Io am observat, am întrebat-o ce s-a întâmplat, ea a zis „nimic important” aşa că n-am insistat.

Peste vreun sfert de ceas vinul mă împingea insistent către baie, aşa că n-am avut încotro şi m-am dus. Cum mă apropiam de locul menţionat, aud mare tămbălău înăuntru. Ciulesc urechile şi-mi dau seama că autorii erau doi unchi d-ai mei:  M., zis Suedezu’, mare bagabont ce umbla cu tipe mai tinere ca fii-sa, şi S. Fix tatăl lui „Scarlet” 🙂

S. : „bă io-ţi rup picioarele, te bag în spital! Tu chiar nu te poţi abţine?”

M. :”S., iartă-mă, n-am ştiut! N-am văzut-o de atâţia ani! Eu credeam că-i prietena lui Mihai…”

S.: „ ce mă??? Adică prietenele nepoţilor e normal să le iei la pipăit???”

M.: „păi dacă am văzut că…”

S: „Ce plm e-n capul tău, hodorogule??? Că acu’ ţi-l crăp să văd!!!! Nici măcar nu eşti beat!”

N-am mai rezistat, am fugit d-acolo râzând. Având în vedere scopul în care făcusem deplasarea, mă văd nevoit să recunosc că mi-au scăpat câteva picături 🙂

Nu s-au omorât…  M. s-a recăsătorit peste doi ani, deloc surprinzător cu una cu 23 de ani mai tânără ca el.  Scarlet e disponibilă momentan, da’ nu-i de nasul vostru 🙂

Post scris la sugestia unui blogăr obscur  🙂

dezvăluirea

Ar cam fi timpul să vadă şi milioanele de cititori cine ţine blogul ăsta, aşa că azi inaugurăm secţiunea poze.

Iată-mă!

Aşa-i că se vedea încă de p-atunci ce bărbat bine o să fiu? 🙂

premieră

În uichendul ăsta mi s-a tras clapa 🙂  Dacă dăm deoparte anii în care n-am fost disponibil, rămân totuşi mai mult de 10 în care am tot avut întâlniri în scop amoros sau doar sexual. Însă, acum a fost prima dată când am aşteptat ca prostul. Trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu, mi-am zis eu după ce am şi sunat-o şi n-a răspuns. Aşa că m-am dus să mănânc ceva, am băut vreo trei beri, m-am amuzat puţin, ca de fiecare dată când păţesc ceva prima oară, şi m-am dus acasă destul de bine dispus.

A doua zi însă, mai pe seară, văzând că tipa nu sună deci nici n-o să mai aud de ea, am prins a cugeta, riscând durerea de cap aferentă: ce s-o fi întâmplat? Cum de s-a răzgândit? Ştia bine cum arăt, ştia şi aproximativ cum mă comport… De ce n-a apărut? Şi-o fi zis că merită ceva mai bun? Te pomeneşti că am îmbătrânit şi nu mai sunt aşa irezistibil ca înainte cum mă credeam! Sau m-o fi vorbit de rău nevasta amicului prin care ne-am cunoscut, fiindu-i prietenă?

Mi-am bătut capul ceva vreme şi am hotărât să dau vina pe vremea nefavorabilă şi starea precară a suprefeţei de joc 🙂

testament

În juma’ de oră plec în Piaţa Universităţii. Cică azi e cu autorizaţie, deci mi-o pot lua pe coajă la o demonstraţie autorizată 🙂

Dacă vedeţi că trece o săptămână şi nu scriu, să ştiţi că am mierlit-o, şi fix pe 27.01 o să apară un post programat cu userul şi parola blogului. Cine e pe fază îl poate moşteni! Mie mi-a adus doar datorii, în special în alcoale, poate lui / ei îi va aduce şi alte chestii.

Atenţie însă! Cine moşteneşte blogul va trebui să fie executor testamentar. Prin blog va descoperi şi un post privat, cu detalii referitoare la locul unde locuiesc, unde ţin banii şi alte alea. Ca să ştie dinainte executorul la ce se bagă, detaliez şi aici cât de cât:

Banii îi rămân toţi fetiţei mele, asta să fie clar. Fosta mea nevastă primeşte şi ea urări de bine şi ce-o vrea să ia din mobila din somptuoasa mea reşedinţă. Aaaa, şi aspiratorul + maşina de spălat 🙂

Ţoalele mele şi încălţămintea să fie împărţite în mod egal între amicii D. şi M., care sunt cam singurii mei prieteni de înălţime şi greutate asemănătoare. Datele lor de contact sunt în postul ăla.

Sculele de pescuit îi rămân colegului G. Excepţie fac minciogul rupt şi lanseta telescopică – astea rămân colegului C. Datele lor tot în postul privat.

Tot ce-i în debara – exceptând sculele de pescuit – să se-ntoarcă la taică-miu, că doar el le-a adunat de zor în vreo 30 de ani 🙂

Orice poză cu mine se găseşte prin casă şi nu conţine personaje dezbrăcate sau şi mai rău, rămâne tot la fetiţa mea. Restul vă rog să le ardeţi.

Cărţile din biblioteca mea i le las lui Traian Băsescu, un om care cu siguranţă le va aprecia la justa lor valoare. Cărţile vechi de poveşti, dacă nu le vrea fii-mea, îi rămân febleţei mele şi a lui, EBa.

Oama de tinichea primeşte toată ţuica din casă şi gemul din cămară, animal00 tot vinul – şi berea, dacă mai am. Ceilalţi cititori, cum n-am datorii la ei, primesc mulţumiri că au trecut p-aici  🙂

Colecţia de pachete de ţigări aş prefera s-o ia totuşi un cititor – nefumător, că-s goale toate.

Cu halba mea de bere „custom”, de 700 ml, să se arunce după un jandarm la următoarea demonstraţie paşnică. La fel cu ulciorul ce va fi descoperit în cămară. Cana cu regele Mihai, moştenire de la bunicul, rămâne tot la fii-mea.

Bă, nu care cumva să mă îngropaţi că vă bântui! De slujbă nici nu se pune problema. Să fiu incinerat. Într-un dulap din camera cea mai mică am într-o pungă şi pleata mea din tinereţe, să fie arsă şi aia odată cu mine. Cenuşa să fie aruncată din avion prin toată ţara, ca să mă trageţi pe nas 🙂

Ca să nu muncească degeaba, executorul testamentar primeşte ce-a mai rămas prin casă – un calculator vechi cu multă muzică şi puţin pornache, două televizoare din secolul XX, o ganteră şi-o halteră mică, un casetofon stricat şi nişte casete vechi de 15 – 24 de ani, ce mai rămâne din mobilă, oale-cratiţe-tacâmuri etc.

Şi v-aş mai ruga pe toţi să vă adunaţi şi să trageţi o beţie cruntă. Bă, dar CRUNTĂ! Gândiţi-vă la cea mai tare beţie pe care aţi tras-o vreodată şi exageraţi binişor faţă de atunci. La beţie vor fi folosite doar vin şi ţuică din producţia părinţilor mei – aranjează executorul cu taică-miu- şi Silva neagră.

Al dumneavoastră, eu.

1978 – … ?

hmmm…

Astă noapte am visat că aveam ditamai pleata, ca acum 11-12 ani.

Interpretez asta drept semn că o să chelesc în curând 😦

De fapt, n-ar trebui să mă întristez, am nişte cicatrici prin cap şi am auzit că femeile îi găsesc sexi p-ăştia care par periculoşi. Numai nu cumva să fi fost vreun text de consolare…