Aşa îşi denumise un fost coleg de facultate casa bătrânească pe care o moştenise undeva pe lângă Rucăr 🙂 Categoric, ăla de a spus “prostul râde de ce-şi aduce aminte” era o acritură de om care n-avea nicio amintire haioasă. După mai bine de zece ani, eu, cu IQ-ul meu (aproape) de Mensa, abia mă pot abţine să mă crăcănez de râs când îmi amintesc prima vizită făcută castelului 🙂 Băi… dărâmava pe linie… buruieni ca-n savană, găuri cât pumnul în pereţi, acoperiş care sfida legile fizicii, o familie de lilieci foarte revoltată că o deranjăm… Păcat că n-am poze să pun aici, să vă crăcănaţi şi voi – tot de râs, nu vă gândiţi la prostii! Eh, ce vremuri… pe sistemul „berea răcoreşte ziua şi încălzeşte noaptea”, lada pe care am luat-o cu noi atunci ne-a prins foarte bine, că ne luasem nişte pături dar n-am avut curaj să dormim înăuntru 🙂
Castelul din Crăpaţi
Anunțuri
