Hărţuirea sexuală…

…nu afectează numai femeile, ci uneori se poate manifesta şi asupra sexului aşa-zis tare. Iată un caz… nu s-a întâmplat – repet, NU s-a întâmplat unde lucrez eu: mai mulţi colegi stau la o ţigară în faţa firmei. Se apropie de ei M., care şi-ar putea rezolva nevoile murdare urcând până la etaj, dar fiindu-i cam incomod la ce lene are îşi caută acum o victimă. Îl selectează imediat pe I., despre care ştie că are gusturi asemănătoare, se apropie de el şi-i spune de faţă cu toţi ceilalţi:

– Bă, dă-mi şi mie o d-aia mentolată, că ţi-o dau sus!

huh?

Un muncitor beat? Un astronom genial şi neînţeles?

undeva, cândva…

Se făcea că eram la un fel de petrecere într-o vilă, era acolo la băutură şi droguri de parcă Amy Winehouse şi Whitney Houston locuiau împreună şi veniseră în vizită ăia de la Rolling Stones. Eu nu eram însă interesat de nimic din toate astea, ci stăteam undeva într-un colţ pe un fotoliu şi ţineam în braţe o tipă cu păr castaniu, mică şi slăbuţă, cu care mă sărutam de zor. Ea părea a avea o limbă foarte ciudată, parcă era despicată exact ca la diverse reptile. Dar ciudăţeniile abia acum încep… Nu ne sărutam la genul preludiu la o partidă de sex d-aia nebună şi murdară, ci chiar păream a ne păsa sincer unul de celălat, aveam senzaţia că ne ştim de când lumea şi ne completăm reciproc… era ceva nevinovat şi foarte liniştitor în toată faza. La un moment dat ea se opreşte, îmi ia capul între mâini, mă sărută pe frunte, se uită apoi la mine cu nişte ochi mari de căprioară şi-mi spune “te iubesc”. Eu o strâng şi mai tare în braţe – i-au şi trosnit oasele, părea destul de fragilă – o sărut pe amândoi ochii şi îi spun şi eu că o iubesc. Ea îmi acordă cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut vreodată, se cuibăreşte şi mai bine în braţele mele şi rămânem aşa nemişcaţi.

Doar două femei au auzit de la mine cuvintele interzise – cu una din ele am rămas împreună un an juma’, cu cealaltă cinci jumate, mare parte din ei fiind căsătoriţi. Să-nţeleg că există pe undeva a treia? În cazul ăsta o fi cum se spune, “a treia oară-i cu noroc”?

Singura mea nelămurire ar fi faza cu limba despicată, mie îmi plac reptilele dar chiar nu ştiu dacă ăsta-i semn bun…

help!

Mulţi se trezesc după beţie cu capul greu, stări de vomă, dureri de burtă etc. La mine nu e cazul, lucru invidiat de mulţi – mă trezesc foarte bine dispus de obicei. Dar pentru că lucrurile nu pot fi niciodată perfecte, după aceea trec la inventarierea daunelor… nu-i nimic grav în general – mai un pahar spart, ceva pete de băutură, poate apa lăsată să curgă la baie sau vreo bucată de mobilier mai în suferinţă… chestii minore. Numai că de curând a crescut serios posibilitatea de daune, pen’că acum sunt beţivan cu narghilea, şi am reuşit să fac asta la doar a doua ei utilizare:

  

Deci… dintre numeroşii mei cititori, are careva p-acasă nişte vopsea la culoarea parchetului meu? Aşa nu-mi vine să-l las, să înlocuiesc partea aia ar fi cam greu, şi singura alternativă la vopsire ar fi să-l mai ard în câteva locuri ca să fie simetric…

post de post

Salutare, numeroşii mei cititori! Merge treaba? Ce mai beţi, ce mai mâncaţi, ce mai f…aceţi? Dar mai ales… ce mai mâncaţi? Ştiu că printre voi sunt câţiva care ţin post – postarea asta este dedicată respectivilor năpăstuiţi.

Eu sunt carnivor. FOARTE carnivor. Dacă atunci când va veni foametea, nu voi avea remuşcări prea mari după ce vă voi penetra adânc în vederea frigerii la proţap 🙂 Până atunci însă, exceptând ceva cărnuri de vânat şi pastrama de oaie gen “talpă sărată de bocanc”, nimic nu-mi place mai mult (culinariceşte vorbind) decât ronţăirea coastelor  🙂

Aşadar…

 

Daţi-mi voie să vă prezint noul meu restaurant preferat: Costelaria, str. 11 iunie nr. 75, sector 4, Bucureşti. Cum o iei dinspre parcul Carol înspre clubul Fabrica, pe la jumătatea drumului dar pe partea opusă a străzii. Cică au şi un site, dar încă nu văd să fie funcţional.

Să mâncaţi… bine!

Nicio săptămână fără poze!

E timpul pentru o nouă poză cocalaristică din tinereţea mea. Asta-i făcută cu vreo două luni  juma’ înainte să împlinesc 18 ani:

 

A se remarca ochelarii retro (împrumutaţi de la O COLEGĂ),  maieul foarte decoltat şi blugii tăiaţi peste tot, moştenire de la vărul fugit în Franţa. Mai remarcaţi şi ce colegi amabili aveam, de am stat descheiat la şliţ  juma’ de zi şi unul nu s-a găsit să-mi zică…

bag piciorul…

n-am fost student nici când trebuia, nici unde trebuia 😦

[134070] ECHIPAMENTE PENTRU STATIE PILOT DE PRODUCERE A BERII

UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS

22.03.2012 01:30

Tip procedura: Licitatie deschisa Tip contract: Furnizare Stare procedura: In desfasurareCPV: 42215000-6 – Utilaje pentru prepararea sau fabricarea industriala a alimentelor sau a bauturilor (Rev.2)

Ia(r) cu pâine!

Introducere: dacă eşti ca mine, frumos şi deştept, ceea ce nu îţi doresc, te trezeşti pe la 6 şi la 7 deja ai plecat de acasă, iar între timp ai mai şi mâncat…nu senvişuri, iaurturi, cereale sau mai ştiu eu ce… ciorbă, frate!

Deci te trezeşti, mai faci una alta, ce faci de obicei de dimineaţă, şi ajungi în bucătărie… pui ciorba la încălzit, când crezi că-i aproape gata te îndrepţi către chestia în care ţii pâinea şi-o deschizi. Chestia îţi zâmbeşte galeş, că doar e goală-goală… Înjuri puţin… E 6 juma’, magazinele de pe lângă bloc sunt închise, şi oricum eşti prea leneş ca să te fi dus… nu concepi să mănânci zeama aia aşa, deci te uiţi prin casă. Hopaaa…o pungă cu fulgi de porumb! Iei doi pumni în gură, pui în ciorbă, amesteci până se inmoaie de tot, iei de pe foc. Se serveşte fierbinte. Bon appetit!

P.S.: reţeta asta pare simplă, da’ să ştiţi că sunt capcane la tot pasul… de exemplu: dacă ai băgat mâna în punga cu fulgi şi simţi că-s lipicioşi, lasă-i, că-s cu miere! Caută unii normali, săraţi.

P.P.S.: Merit şi io să ajung la Master Chef, ca alţi blogări?

un Nobel, ceva?

nu ştiu dacă se dă premiul Nobel pentru alimentaţie, dar chiar dacă nu trebuie inventat şi dat celor de la Vel Pitar. Adică… o pâine pe care zice că n-are nici conservanţi, nici E-uri să nu prindă mucegai după două săptămâni de la uitarea ei pe dulap… nu-i de ici, de colo!

dacă nu se introduce ăsta pentru alimentaţie poate îl merită totuşi p-ăla pentru chimie…

Lăsaţi-vă de glume…

M-a mâncat în c… n-am avut ce face la banchetul aniversar cotcodăcesc şi am spus câtorva oameni că blogul meu e primul rezultat când dai cu gogu o căutare ceva mai scatologică. Acum văd că iar au ajuns ieri doi vizitatori p-aici cu căutarea respectivă…

Lăsaţi glumele că gogu are memorie lungă!!!