Se făcea că eram în Giurgiu, şi acţiunea ori se petrecea în viitor, ori într-un univers paralel, că era mare metropolă 🙂 Aveam o meserie mai ciudată, lucram cu medicii şi rudele bolnavilor care refuzau să se trateze, făceam absolut orice pentru a-i convinge p-ăia să nu mai facă nazuri. Îi făceam de râs în public, îmi băteam joc de ei, îi făceam să se simtă vinovaţi… ca un preot, dar bine intenţionat 🙂
şi acum chestia ciudată… şi-n visul ăsta, ca-n viaţa reală, eu nu conduceam mai deloc. Ei bine, în Giurgiu se făcea că mă deplasam în interes de serviciu cu… metroul! 🙂
Parcă mă văd luând metroul de la capăt – undeva la intrare, pe lângă cofland:
– Atenţie se-nchid uşile… urmează staţia „Turnul cu ceas”, cu peronul pe partea dreaptă…
– Atenţie se-nchid uşile… urmează staţia „Portul dărăpănat”, cu peronul pe partea stângă…
– Atenţie… nu se mai închid uşile… coborâţi naibii odată, ce vreţi, să vă ducem la bulgari???
boemul 
Asta a fost criminala 😆
Imaginatia ta e de speriat. Mi-am imaginat si eu metrou intre orase si localitatile satelite, dar sa fug la bulgari cu el inca n-am visat! :))