astă noapte

Se făcea că eram cu maşina (SF fraateee!!! Eu şofer?!) şi o conduceam pe nepoată-mea la liceu. Cum ea are acum vreo 9 ani, acţiunea se petrecea, deci, cu minim cinci ani în viitor. După ce am depus-o la liceu, care în visul ăsta era undeva prin zona în care lucrez eu, am parcat maşina undeva şi am luat-o pe jos pe străduţe. La un moment dat se opreşte un taxi şi se dă jos din el un fost coleg d-al meu, unul dintre cei mai enervanţi oameni de pe planeta asta, genul care te vede după 2-3 ani întâmplător şi te ţine juma de oră de vorbă, apoi la despărţire zice că te sună să mai beţi o bere odată. Din fericire, nu prea se ţine de cuvânt 🙂  Ăsta a început să vorbească… după vreo 2-3 minute eu reuşesc să mă scuz că-s grăbit şi o iau din loc (eheeei… vise). Mai merg puţin, trec pe lângă o terasă foarte drăguţă şi văd un magazin. Îmi aduc brusc aminte că îmi trebuie una alta şi intru. Înăuntru… de la haleală şi pileală până la scule de pescuit. Numai că magazinul ăsta era… în Anglia! Îmi iau eu ceva pateuri şi nişte fir de pescuit, mă duc la casă… o englezoaică grasă (ha, pleonasm) îmi zice că mă costă 5.60. Eu scot o grămadă de hârtii şi monede, mai mari şi mai mici, mă scuz spunând că-s de puţin timp în ţară şi nu m-am obişnuit cu banii, până la urmă îi dau o hârtie de 5 lire şi una de 4 (nu dau cu google, da’s destul de sigur că nu există aşa ceva). Acritura îmi dă restul – şi cred că m-a şi păcălit – eu îi mulţumesc, o salut şi ies din magazin. În faţa magazinului, dau să bag la loc în buzunar toate hârtiile şi monedele, când o ditamai moneda îmi atrage atenţia. Nu era rotundă, ci aproximativ două treimi dintr-un semicerc, treimea lipsă lăsând o margine dreaptă. Pe monedă scria „15” şiiii….

„OCCUPATION CURRENCY – TO BE USED ONLY BY THE ROMANIAN ARMY”.

 BĂI!!! Deci se lasă cu răzbel şi îi invadăm pe engleji!!!

Da’ pe mine de ce m-au trimis bre acolo, că doar m-am băgat la jandarmi ca să stau în spatele frontului să am grijă de nevestele celorlalţi păzesc obiectivele strategice???

muulţi aani trăiaascăăăă!!!

este alături de mine, la bine şi la rău,  de 10 ani.

nu mai ştiu sigur cum se numea cea care a fost responsabilă de apariţia ei, Cristina parcă.

Aşa arată dintr-o parte

Aşa din cealaltă

Şi aşa se vede viaţa prin fundul ei:

Îţi mulţumesc, draga mea, şi sper să îmbătrânim împreună!

banc pseudopescăresc

Se întâlneşte Bulă cu bunicul lui în puşcărie:

– Ce faci bunicule? Tu de ce eşti aici?

– Păi, păi, păi am pescuit fără permis…

– Şi cât ţi-au dat?

– 25 de ani…

– Nu se poate, ai mai facut tu ceva…

– Păi, am pescuit cu dinamită.

– Şi? Ce-ai prins?

– Ei…. 3 ştiuci aşa.. de vreo 50cm, 2 şalăi de 30cm…

 ŞI VREO… 6 SCAFANDRI AŞAA… MAI MITITEI.

Încă trăiesc.

Oarecum. Am două vânătăi şi o julitură urâtă, o febră musculară criminală şi-s cam nedormit. A, şi se pare că nu mai sunt binevenit în satul respectiv. Io dau vina pe ăla la care ne-am dus să luăm brânză – chilul de vin pe care l-am băut la el cred că nu s-a înţeles deloc cu cele opt beri pe care le băusem înainte. Oricum, am făcut şou, nu intru în detalii că ştiu mai mult din ce mi s-a povestit..

Totuşi, există şi o veste bună: deşi n-o mai făcusem de vreo treizecişiceva de ani, se pare că încă merg excelent în patru labe.

iar trăiesc periculos

băi nene, io plec uichendul ăsta undeva în vârf de deal, să-l ajut pe cumnatul meu să planteze o minilivadă – nişte pomi pe lângă casă de fapt – ca să aibă unde atârna el şi sor-mea nişte hamace când or ieşi la pensie.

unde-i pericolul? păi cumnatul bea cam puţin! deci va trebui să beau eu şi pentru el… nu mă tem că mi-oi da peste picioare cu cazmaua sau hârleţul, astea-s fleacuri… problema vine de la sintagma „în vârf de deal”. deci terenul lor chiar e în vârf de deal! şi dealul ăsta seamănă mai mult a munte la cât de abrupt e! anu’ trecut am avut probleme serioase în a mă ţine pe picioare după un număr considerabil de beri, acu’ mă tem că o voi lua bine de tot la vale. sper aşadar că cele două vechi garduri care mai sunt până în râpă sunt suficient de solide pentru a reţine suta de chile rostogolindu-se vesel sub imperativele legilor fizicii şi etilicii.

mai sper, deci, să ne auzim luni…

ghici…oare

Cum binecunoscuta mea zgârcenie mă împiedică să-mi iau un aparat foto sau măcar un telefon cu cameră mai bună, mi-au scăpat o grămadă de oportunităţi. Iar postarea asta se transformă în ghicitoare:

  

Ce scrie pe capota ăluia, deasupra farului stâng?

Are două beri cine ghiceşte. Beri virtuale, dacă nu-i din Bucureşti 🙂