d-ale Bucureştilor

decembrie 6, 2012

mă, nu ştiu cum se face, da’ cele mai atractive femei din oraşul ăsta le-am văzut în RATB, în staţii, sau în drum (din)spre. ce-i drept, poate pentru că asta înseamnă pentru mine 3/4 din timpul petrecut în Bucureşti în afara casei sau a barurilor 🙂

deci veneam de dimineaţă la job când la un moment dat se suie în tramvai o doamnă/domnişoară foarte plăcută privirii. se aşează pe un scaun mai în faţă, probabil ceva nu-i place acolo că se ridică şi vine spre jumătatea tramvaiului. mă uit la ea, ni se intersectează privirile – ooo, ce ochi! – apoi trece de mine. deodată mă izbeşte un damf de parfum… fix parfumul pe care-l folosea fosta mea nevastă.

mi s-a tăiat instantaneu.


Usturoi

decembrie 5, 2012

deci io sunt mare fan al usturoiului, pe care îl consum şi crud, şi gătit în enşpe feluri, dar mai ales mujdei.

şi io mai sunt mare fan al groparului, şi-abia aştept să văd Usturoiul lui!

deci dacă se există printre numeroşii mei cititori, în anul de dizgraţie 2012, vreunul care nu ştie cine-i groparu… să dea click pe link imediat după ce-a intrat în pământ de ruşine! adică după ce-a ieşit din pământ… aţi prins voi ideea.


globalizare pe stil vechi

decembrie 4, 2012

deci de la bunicul meu, monarhist convins, n-am moştenit mare lucru, dar mi-a rămas asta:

RM1

aşa arată mai de-aproape:

RM2

eee… şi ieri, când i-am schimbat locul deţinut în somptuoasa mea reşedinţă, pentru prima oară după atâţia ani m-am uitat şi pe partea cealaltă:

RM3

deci măcar nu le luam din china, dacă tot nu eram în stare să le producem 🙂


… dă la Gorrrjî!

decembrie 3, 2012

băi… deci băi…

PPDD Gorj

regret că nu pot da sursa, care e posibil să fie telefonul şefului meu 🙂


prietenii boemi

decembrie 3, 2012

Deci eu nu le am mai deloc cu agăţatul. noroc că arăt cât de cât binişor şi asta mai salvează situaţia – dacă stau să mă gândesc mai degrabă am fost agăţat eu decât invers, şi de cele mai multe ori de către femei 🙂

Dar divagăm. Ideea e că nu mă pricep la agăţat, iar amicul A. chiar şi mai puţin ca mine. Totuşi, nu ştiu cum se face că într-un bar s-au lipit de noi două americance. S-a băut ceva bere, s-a pălăvrăgit, una-alta… la un moment dat s-or fi epuizat subiectele, că s-a lăsat o linişte d-aia puţin stânjenitoare, cred că toţi am avut parte de aşa ceva. Şi în liniştea apăsătoare, amicul A., care abia spusese două vorbe toată seara, lăsându-mi mie greul, deşi engleza lui e cel puţin la fel de bună ca a mea, se uita insistent la una din ele. Tipa ridică din sprâncene, puţin mirată, puţin curioasă.

–    Whaaat?

Amicul A. mai ia o gură de bere, se apleacă spre ea şi spune:

–         I would like to take you home and do unspeakable things with you!

Deja liniştea apăsătoare de dinainte părea parfum. Am crezut că intru în pământ chiar acolo. Tipele şi ele erau cam mască. Eu mă întrebam dacă or s-o ia la fugă sau or să cheme poliţia… Numa’ A. zâmbea ca prostul.

Daaar…  după câteva secunde, mulatra cea superbă zice, puţin ezitant dar clar în acelaşi timp:

–         OK…

Şi duşi au fost! Eu am rămas în bar cu blonda cea drăguţă, am aflat că e căsătorită (şi, mai rău, fidelă), mi-a arătat poze cu cei doi copii frumoşi ai ei, i-am arătat şi eu poze cu fie-mea, după o vreme ne-am luat la revedere şi ne-am îndreptat fiecare spre dormitorul lui. Ea cu taxiul, eu cu o erecţie inutilă.

Ştiu că din solidaritate masculină ar trebui să mă bucur pentru A., dar aproape că-l urăsc şi-mi vine să mă duc să-l iau la bătaie. Da’ nu pot face asta unui prieten. Oricum, nu unuia cu vreo zece ani de jiu-jitsu la activ.

Mda.