Niciodată nu mi-a plăcut Bucureştiul. O avea baruri multe şi femei frumoase, or fi mai toţi prietenii mei p-aici dar tot nu-mi place. Hai, să nu zic totuşi niciodată, mi-o fi plăcut în primii 12-13 ani de viaţă, înainte să se urâţească şi mai rău + să se aglomereze. În curând se fac însă 35 de ani de când locuiesc aici. Planul meu era ca pe la maaaxim 50 de ani să-mi bag picioarele şi mă mut undeva la ţară, să mă ocup cu grădinăritul. Eco, frate!
Iată însă că am văzut o căsuţă cu ceva teren, pomi şi chiar un solar mişto care ar fi în bugetul meu. Dacă mă mişc cu talent, o cumpăr, închiriez apartamentul d-aici şi în câteva luni sunt ţăran cu acte în regulă. Aş mai veni odată la două uichenduri, s-o văd pe fii-mea, să mai beau o bere cu prietenii etc.
Am nişte reţineri însă. Oare chiar mă voi mişca cu talent? Nu-s un tip hotărât şi nici prea curajos, iar asta e o chestie destul de radicală. Dacă aş avea o rezervă financiară mai mare poate n-aş ezita prea mult, dar aşa, după ce aş lua casa nu mi-ar mai rămâne mare lucru. Dacă nu-mi merge cu munca pământului? Dacă se răzgândeşte ăla care închiriază de la mine apartamentul şi rămân fără bani o perioadă mai lungă? Dacă, dacă… Pe de altă parte, nu găseşti case ca asta pe toate drumurile – peste un an-doi când aş avea şi o rezervă mulţumitoare e posibil să nu mai găsesc… Iar să iau casa acum şi s-o las nelocuită vreo doi ani nu prea-mi vine, zona pare destul de civilizată da’ nu pot fi sigur că nu mi se fură tot dacă lipsesc cu săptămânile…
Tre’ să mă gândesc serios. Dar repede. Nasol.
Publicat de boemul 
boemul 