un suflu nou

Mergeam aseară spre casă când văd un puştan că se apleacă de la balcon şi zbang! Bagă un cornet într-un biciclist.
Că tot eram io nostalgic mai demult, mă bucur că s-a păstrat tradiţia 🙂 Şi mi-am amintit ce de acţiuni de genul ăsta făceam… război prin parcuri, unui vecin i-am umplut plasa de ţânţari cu vreo 500 de cornete, mai mergeam acasă la un prieten şi trăgeam pe geam în trecători, ne războiam tot de la geamuri cu blocuri vecine… până pe la 13 ani. După aia am învăţat pentru liceu, odată ajunşi acolo ne-am luat cu altele.
Şi vine vara lui ’94… Într-o seară mă sună prietenul de la geamurile căruia trăgeam în trecători:
– Bă, sunt singur, hai pe la mine să ascultăm nişte muzică şi să bem o bere!
M-am dus pe la 10 juma… dă-i cu metal, dă-i cu bere, dă-i cu jocuri pe calculator… ne-a prins răsăritul. Şi ne-am apucat să depănăm amintiri din copilărie – că aveam 16 ani, eram deja adulţi. Şi am ajuns la faza cu cornetele. Cum râdeam noi de ce tâmpenii făceam, ne pomenim la un moment dat că facem o pauză lungă şi ne uităm unul la altul. Parcă telepatic ne-am înţeles. Zic eu:
– Le mai ai? El:
– Daaa!!!
În nici două minute eram pe balcon, scurgând ultimele beri şi pregătind cornetele. Şi iată-ne la 6 dimineaţa, afumaţi bine, hlizindu-ne şi luându-i drept ţinte pe nefericiţii care plecau spre fabrici cu ochii crăpaţi de somn. Tre’ să fie foarte amuzant să pleci morocănos la muncă şi să te trezească un cornet în cap. Sadici mai eram 🙂
Oare o fi prea deplasat să-l mai caut p-ăsta să repetăm faza? Mergea la 16 ani, o merge şi la 35. Păcat că nu mai stă tot acolo, da’ ne-om descurca noi…

Anunțuri

6 Responses to un suflu nou

  1. George Damian spune:

    Respect pentru puştan!

  2. Luke spune:

    :)) Pe fiul-meu eu l-am invatat cum sa traga cu cornete .Ne bateam prin casa de la 5 ani,la 13 il invatz sa mearga la fete ,la 16 la baut ,la 18 pica bacul ,la 20 se insoara ,la 24 lucreaza la Mac Donad’s.,la 40 deja are chelie si burta .
    P.S.1 Nu sunt un tata bun?

    P.S.2 Asta a fost caterinca ….cum zicea Creanga „Daca e copil,sa se joace.Daca e popa sa cante „.

  3. krossfire spune:

    Bonus: A pocnit un biciclist…sa vada si ei cum e cand iti baga unul „bete in roate”.

  4. Dianette spune:

    Ce vremuri… azi este laptop, mobil… playstaition… portable… ca sa aiba ceva de facut pe banca din fata blocului… in caz ca se indura unul sa iasa… grrr!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: