Cică să iau şi eu pâine. Scot banu’, mă poziţionez în faţa magazinului, aud “Bună seara”, ridic ochii şi înţepenesc. În faţa mea, o splendoare la vreo 25 de primăveri, înaltă, păr negru cârlionţat natural, ochi adânci, buze pline. Corpul, din cât se vedea, şi el fără cusur. Iar eu stăteam ca viţelul la poarta nouă cu un leu în mână şi gândeam “Cum mamaluştefancelmare a ajuns zâna asta vânzătoare???”
Văzând că nu zic nimic, ia cuvântul ea:
– Cu ce vă pot servi?
Şi mai şi zâmbeşte. Ooo, ce zâmbet! Cu gropiţe, cu toate cele… Lovitura de graţie!
– Ăăă… ooo… fâine peliată!
Mda. M-am făcut de râs. Dar ce râs frumos am auzit!
Am plecat d-acolo împleticit.
boemul 
eeei… si eu ziceam ca-i toamna… 😉
primăvara nu-i un anotimp, e o atitudine 🙂
Brusc ai un nou magazin preferat
să-mi treacă ruşinea şi mă prezint din nou 🙂
Hai mă boemule, om în toată firea și te-ai fâstâcit așa?
Tu ne păcalești, i-ai cerut „s-o lipăie” în loc de o lipie, de aia te-ai fâstâcoit!
Bine că n-ai cerut o glandă mamară. Zic numa’! :)))))))))))))))
ce răi sunteţi, bă!
acu’ de ambâţ tre’ să mă întorc acolo.
Daca te intorci acolo in nici un caz sa nu-i ceri bagheta!!!
Toamna cred e ca de vina..te-a imbatat cu aroma ei .. tomnateca.
‘ai, domne, nu spune! sigur are un caracter îngrozitor.