tentativă de recenzie

Io credeam că de când a crăpat L’Harmattan, locul ăla kitschios da’ cu mâncare bună, nu mai există restaurant marocan în Bucureşti. Ba iete că-i unul pe Bd. Decebal, pe unde am trecut de zor anul trecut şi nu l-am observat! Ce-i drept, de fapt e Delea Nouă colţ cu Decebal. De vreo două luni tot ziceam că mă duc, şi am şi reuşit ieri.

Delicios tajine-ul! Pentru asta m-am şi dus, în rest nu prea mă interesează. A fost totuşi puţin suspect că, deşi era foarte bine făcut, mi l-au adus foarte repede. Bine, nu m-aşteptam să mi-l facă la cărbuni în centrul Bucureştiului, da’ doar juma’ de oră e puţin ciudat.

Ca preţuri… mai aşa, de ziua de salariu. Cum io-s şi zgârcit, mai la două-trei salarii. Tajine de miel cu prune şi migdale, d-ăsta de care mi-am luat, e 54 lei, şi aproape că se satură din el unu’ „bine crescut” ca mine. Nişte paste, de care şi-a luat partenera (mai puţin aventuroasă, dar io sper că doar când e vorba de mâncare), vreo 29 de lei – bune şi alea, că am mâncat şi eu. O bere e pe la 9-12 lei – aici e mai nasol, că lista e scurtă şi toate-s la fiolă de 0.33.

Dacă stau să mă gândesc, care două-trei salarii! La primăvară mă mai duc…

P-aici e locul, şi e foarte OK:

http://www.medina-restaurant.ro/

 

4 Responses to tentativă de recenzie

  1. ILUZIA spune:

    OFFtopic: da’ nu m-am putut abtine. am gasit ceva pe FB si vroiam sa stiu daca tu esti fondatorul 🙂

    https://www.facebook.com/roscatele

  2. Mucegai Ales spune:

    scump taica, dincolo mielu era mai ieftin!

  3. ILUZIA spune:

    este o pagina de FB „pagina oficiala a iubitorilor de roscate” sau asa ceva. oricum au niste poze de am balit si eu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: