I sense a great disturbance in the Force

Mă blogule, numeroşii mei cititori, nu-i uşoară viaţa de burlac. Viaţa MEA de burlac, de fapt. Şi mă refer aici mai ales la întâlniri. Nu-s io vreun fotomodel, dar nici tocmai de lepădat – din fericire se găsesc prin Bucureşti destule femei să aprecieze şi ochelariştii bărboşi şi lăţoşi mari cât dulapul  🙂 Pen’că nici timid nu-s (uneori), mă găsesc destul de des în situaţia palpitantă de a scoate câte o doamnă/domnişoară prin oraş. De fapt, nu destul de des, ci FOARTE des.

Mişto, nu? NUUU!

Şi să explic: de ceva vreme mi-am făcut prostul obicei de a fi total sincer încă de la prima întâlnire. La prima întâlnire candidata va afla că am “bagaj” (aşa cică se numesc fi-mea şi fosta nevastă), că nu mă va scoate niciodată la dans prin cluburi, că-s cam leneş, că mai beau etc. etc. Drept urmare, am avut muuulte prime întâlniri, arareori urmate de întâlnirea nr. 2. Am mers pe ideea că mai bine să ştie totul din prima şi să fugă decât să mă lase ulterior după ce am apucat să mă ataşez de ea.

Eeee… recent politica asta s-a dovedit a fi nu tocmai infailibilă. Deci m-am dus la întâlnirea cu bruneta cea senzuală duhnind a usturoi, am ras patru beri în două ore, despre “bagaj” ea ştia deja, a aflat şi că-s roacher leneş şi dezordonat dacă nu le ştia deja şi p-astea. Şi totuşi întâlnirea s-a terminat cu giugiuleli prin Cişmigiu, ceea ce nu se-ntâmplă prea des. Şi a urmat a doua întâlnire, care a culminat cu giugiuleli şi pipăieli prin Herăstrău. Apoi a urmat o săptămână în care nu ne-am văzut, că ea are un program mai dificil, după asta o întâlnire puţin mai rece, doar cu ceva pupături şi un masaj făcut de către mine – OK totuşi, apoi iar programul dificil, apoi un weekend în care nu ne-am văzut din motive familiale d-ale ei… În tot timpul ăsta vorbeam totuşi zilnic, mailuri, sms-uri, uneori şi telefoane. Weekendul următor însă cică s-a uitat mobilul pe la birou… Apoi vorbim mai târziu… apoi nu mai răspundem deloc…

Oadăfac?! Sunt superobişnuit să fiu refuzat, dar să fiu… nici nu ştiu cum să-i spun chestiei ăsteia, e ceva total nou pentru mine. Apreciez un “du-te dracu!” direct, dar asta m-a omorât, pentru că nu-mi dau seama ce s-a întâmplat. Ce s-o fi schimbat? Când s-o fi schimbat?

Şi în timp ce scriam asta mi-am dat seama că de-a lungul anilor am lăsat şi eu câteva partenere fără să le dau vreo explicaţie. Ce-i drept, am făcut-o brusc, nu le-am dus cu… nu ştiu ce, nici zăhărelul nici preşul nu se potrivesc. Nu din laşitate, pur şi simplu nu le-am dat vreo explicaţie pen’că m-am gândit că le-ar răni mai rău adevărul. Maaare bou am fost!

Drept urmare, deşi e foarte improbabil să citească vreuna p-aici, îmi cer scuze în cel mai sincer mod posibil.

P.S.: băi, rău e să fii încins şi să n-ai cu cine. Se pare că produce texte lungi. Încă un rateu-două şi devin scriitor 🙂

P.P.S. : să încerc iar roşcate? ştie cineva vreuna disponibilă? în Bucureşti, 27-40 de ani, cât de cât atrăgătoare?