piloţii

Ştiţi ce-s ăia chiloţi, nu? Ăia de chilotează avioanele 🙂
Băi, relaţia mea cu chiloţii e lungă şi întortocheată. Mulţi ani prin adolescenţă n-am vrut să aud de aşa ceva – mă purtam „italian”, cum se mai spunea. Preferam să spăl blugii mai des decât să mă simt constrâns. Trebuia să fie -15 grade afară ca să port! Deci ăia pe care îi aveam s-au învechit prin şifoniere până mi-au rămas mici. După aia a venit timpul să plec în armată, şi nu puteam să mă afişez cu „armamentul” la vedere, că intrau colegii la idei. Deci mi-am cumpărat vreo cinci perechi. Asta se întâmpla prin octombrie 2001.
Ei bine, cum după armată n-am mai purtat decât în rare ocazii, care cereau pantaloni subţiri de obicei, alea cinci perechi m-au ţinut 12 ani! Au cedat treptat, una prin 2011, una în 2012, una acum două luni… Cam de anul trecut m-am boşorogit, am început să port mai des. Acum mai am doar două perechi, din care una dă semne de oboseală. Şi e nasol să speli mereu câte una…
Nasoale imagini v-am pictat, nu? 🙂
Deci mă văd pus în situaţia neplăcută de a-mi cumpăra chiloţi. Băi, şi urăsc cumpărăturile! Nici nu-s sigur de unde se iau, presupun că există raioane de lenjerie. Or avea prin cora? cofland? La megaimaj cred că nu. Şi cred că e şi mai nasol că n-ai cum să probezi… Aşa e logic, presupun că n-ai voie, adică io sigur n-aş proba unii încercaţi de alţii! E o modalitate absolut lipsită de ero(t)ism d-a lua vreo boală ruşinoasă.
Ce mai, voi avea un uichend foaaarte palpitant… goana după chiloţi. Chiloţi masculini, din păcate, dar cu nimeni în ei, din fericire 🙂