din înţelepciunea populară

e plin netul de sfaturi: când pleci iarna la drum, ai grijă să ai plinul făcut, ia pături, lopată, lanternă, apă multă, hrană rece etc. ok, sunt oarecum de acord.
mâine plec şi eu la drum. nu-mi vor lipsi un ditamai cuţitul, un fierăstrău şi ciocanotoporişca aia de fac şniţele cu ea. de ce? pentru că toate nevoile de gen căldură/băutură/mâncare se pot rezolva foarte practic, tranşându-i pe ceilalţi înzăpeziţi 🙂
de-oi rămâne în nămeţi, sper să cunosc oameni interesanţi…

rahovene hibernale

din ciclul românu’i inventiv, nevoia te învaţă, monkey see monkey do etc.

aseară pe la 7 fără un pic ajung şi io acasă. în parcarea din faţa blocului, un vecin mai năpăstuit îşi deszăpezea maşina – loganul de fapt. cum cei din jurul lui îi cam făcuseră morman în faţa furiei roşii, el lua cu grijă zăpada şi o depozita în stradă. mulţi idioţi o aruncă în stradă, da’ el avea metodă: o punea în linie într-un anumit loc. Fix locul pe unde trece conducta de apă caldă.

Azi dimineaţă la şapte şi un pic, sfidând viscolul, un alt vecin îşi dezgropa maşina. Cu zăpada rezultată o înlocuia pe cea de peste conductă, dispărută peste noapte 🙂

Aşa-i că habar n-aveaţi că RADET-ul cel multînjurat se ocupă şi cu deszăpezirea?

Nici ninsoarea, nici viscolul, nici ateii…

Numeroşii mei cititori, în această frumoasă zi de primăvară vă urez toate cele bune din frumoasa noastră capitală, Lopăţeşti. Am ajuns la muncă la 8:20, abia la 11:15 am deschis computadorul.
Dar nu despre sportul de luni din curtea firmei voiam să vă povestesc, ci despre ziua de sâmbătă. Stiţi deviza poştaşilor sualezi, ăia d-o mai iau razna şi împuşcă oame… ăăă americani? Neither snow nor rain nor heat nor gloom of night…? Ha! Mici copii! Deci eram io în bucătărie şi făceam un mujdei, că pastrama, ciupercile şi cartofii prăjiţi nu merg fără. Deodată sună careva la uşă… Mă duc, mă uit pe vizor… un tip şi-o tipă cu nişte mape. Hmm… ăştia ori sunt cu vreun sondaj de opinie, ori vor să citească vreun contor. Deschid, ne salutăm, şi tipul începe să turuie cu un vag accent. Mă uit şi la tipă, drăguţă… mă uit înapoi la el şi văd surpins că avea pe clipboardul ăla “Turnul de veghe”. Deci le tai macaroana scurt, închid uşa şi mă întorc la cele bucătăreşti. Apoi mă uit pe geam… fraaateeee!!! Era un viscol de zăpada se deplasa doar pe orizontală, brazii să-i despoaie, paltini să-i îndoaie. M-am simţit vinovat pentru dezamăgirea din ochii lor, evidentă când le-am spus că-s ateu. Sentimentul de vinovăţie şi compasiunea n-au durat mult însă… am început să cuget: bă, de când umblă ăştia cu tipe după ei? Şi drăguţe pe deasupra? N-ar fi fost mai mişto dacă îi ascultam interesat până la sfârşit, apoi le ziceam că aş vrea mai multe detalii, şi ceream numărul de telefon al tipei? Cum ar fi reacţionat atunci? Băi, şi cât am făcut mişto în trecut şi de iehovişti, şi de mormoni… sper să nu mă înşel şi să nu existe nimic după, că am locul în iad asigurat. Ar fi tare nasol, numa’ de câţi preoţi o să dau p-acolo…

P.S.: Pe de altă parte, nu cred c-o să fie plictisitor, la ce muzicieni o să întâlnesc!
P.P.S.: pe tipă o chema Francesca. Dacă sună la voi la uşă, faceţi-mi un pustiu de bine şi cereţi-i numărul de telefon 🙂 Jur c-o s-o ţin la căldurică, nu ca sadicul ăla de coleg al ei…

precizare

mă blogule, numeroşii mei cititori, menţionez că n-am crăpat. am doar ceva mici probleme care mă cam ţin departe de net. revin săptămâna aviatoare, sper.

o nouă dilemă

un tip oarecare e singur la el acasă şi face un duş. deodată, îi scapă săpunul în cadă… înainte de a-l ridica, se întoarce şi se uită în spate.
şi dilema: asta e culmea paranoiei sau a homofobiei?

prin baruri auzite

vreo opt oameni la masă… vine chelneriţa cu farfuria de pizza:
– Cine mănâncă?
A., tip la care s-a uitat când a întrebat:
– Toţi mâncăm, da’ de data asta e rândul lui!

mda, scrisă nu sună nici pe departe la fel de bine ca aseară…
u had to be there, vorba neamţului.

dilema cu muzichia

deci se dă o trupă care cântă despre vampiri, vrăjitoare blablabla, ca mai toate astea de gothpaganfolk etc. o trupă pe care n-aş asculta-o în mod normal, fiind destul de slăbuţă – vocea solistei lor mi se pare însă extraordinară. şi ascultam io în tramvai o piesă pe care am mai ascultat-o de zeci de ori fără să observ o chestie:

„Come and kneel, boy, before me
Kiss my sacred altar…”

Să întreb cititorii, că poate io-s mai… diferit: voi ce înţelegeţi din versurile de mai sus?

Eniuei… Sper să meargă piesa, calculatorul ăsta de la job e setat să nu-mi arate videoclipuri 😦

la dolce vita

am un coleg care prestează ceva servicii într-o importantă (vorba vine) instituţie a statului român. ce-am auzit de la el, ne-am crucit şi aştia din birou care suntem atei. de par example, acum nici zece minute vine mailul ăsta:

A sunat acum 10 minute una la IT ca ea nu poate lucra in biroul ei ca 2 persone asculta posturi diferite de radio si al ei nu se mai aude… si are nevoie de casti sa poata asculta, altfel face reclamatie.

Cum e asta frate? J))

atââât!

hmmm…

M-am întâlnit astă noapte, pe când tăiam birtul vechi în drum spre casă, mirându-mă cât de gol e, cu un amic. Cam beat omul, nu-l văzusem demult aşa, că s-a cam pocăit – vorba vine – plus că… lunea??? Am zis că dă-l dreacu de somn, oricum nu ne văzusem de vreo şase luni. Mai intrarăm într-un bar şi băurăm o bere, io l-am întrebat de ce-i ofticat, el n-a vrut să spună, io am insistat… la următoarea bere începe să-mi povestească:
– Bă, am făcut revelionul cu nişte prieteni vechi, de prin facultate, şi m-am întâlnit acolo cu o tipă cu care am fost împreună o vreme, acu’ vreo 10 ani. Ne-am apucat să povestim… eu divorţat, ea la fel… Am zis să ne mai vedem. Am ieşit vineri, a mers foarte bine, alaltăieri din nou şi am ajuns seara la mine acasă şi ne-am tras-o în draci. Şi după ultima repriză, cum stăteam noi în pat, îmi zice: “Ai mai învăţat câte ceva în ultimii ani… a fost super!” Eu… “Mersi! Şi tu.”… Ea “da’ parcă ţineam minte că aveai scula puţin mai mare…” Eu nu m-am simţit jignit, ci am început să râd: “măi, poate nu mai ţii bine minte… sau, fără supărare, poate te-ai lărgit tu puţin”. Ea “mda, corect, mai degrabă aşa, acum 10 ani eram aproape virgină”. După aia am dus-o acasă şi a rămas să ne mai vedem. Şi după ce m-am întors acasă m-am uitat puţin la scula mea… hai mă, că-i la fel! Ieri iar m-am uitat puţin chiorâş, da’ n-am avut ceva s-o măsor la îndemână. Da’ azi la serviciu am găsit o riglă, m-am uitat pe nişte pornache şi m-am dus la baie. Băăă, e cu juma de centimetru mai mică decât acu’ 15 ani, când am măsurat-o ultima dată!!! Deci din ce zicea D., scăderea asta a fost în ultimii 10 ani… îmi permit să scad juma de centimetru la zece ani, o mai pot folosi până mor, da’ ce dracu mă fac dacă scăderea a început de fapt acum un an??? Peste încă 10 ani o să am un chiştoc!!!
Am făcut tot posibilul să mă abţin să râd, dar n-am reuşit. N-a sărit la bătaie, totuşi. Sper că am reuşit să-l conving până la urmă că poate a măsurat greşit, ori acum ori în tinereţe.
Oricum, în ciuda optimismului meu declarat, cred că vă daţi seama ce-am făcut azi noapte la 2 fără un pic, imediat ce-am ajuns acasă…

înapoi la munci

numeroşii mei cititori, spre ruşinea mea, nici nu mai îmi aduc aminte când am mai avut aşa concediu, să nu dau două săptămâni pe la muncă. şi azi dimineaţă să vedeţi păţanie! deci n-am avut nimic în concediu, dar imediat după trezirea cea barbară, pe la 6 juma m-am înţepenit. nu ştiu ce dreacu are mijlocul meu pe undeva prin partea dreaptă, că abia pot sta pe scaun, şi am un mers cred că foarte haios.
văd o singură explicaţie plauzibilă: am devenit alergic la muncă!