Sâmbătă am fost la un alt concurs d-ăsta de cultură generală. Mi-am îndeplinit obiectivul de a mă clasa în prima jumătate a clasamentului – deşi la muuulte puncte de primii, se pare că am ieşit pe 18 din 71. A fost şi concurs pe echipe, unde echipa mea, numită în cinstea minoritarilor şi a zilei de 15 martie chiar „Ţinutul Secuiesc”, a ieşit pe 5 din 15. Da’ am impresia că ne-au furat românii la puncte 🙂
După această introducere, ajungem şi la întrebare. Dar mai întâi ceva precizări: de obicei când se ţin concursurile pe echipe în locul ăsta, aproape un sfert din participanţi sunt de sex feminin. Sâmbătă, la proba individuală, din 40 de oameni câţi eram în sală în Bucureşti (la Chişinău şi Galaţi nu mă pot pronunţa), am observat… fix 0 doamne şi domnişoare. Nu m-am uitat foarte bine prin sală, şi sunt şi puţin chior, dar chiar n-am văzut vreuna, şi nici când s-a spus clasamentul n-am remarcat vreun nume feminin.
Deci care-i faza?
a fost un conert Vama in sera aia!
proba individuală a fost de la 12:30 🙂
Ai spus cumva sambata? Erau toate in mall.
Io-s de acord cu Radu 🙂 Deși nu-s „molie” deloc și, mai ales, io sâmbăta lucrez. Dintotdeauna 😛
Stai, exista concursuri de cultura generala :)?
se există! centrul vechi, cafeneaua liberală (peste drum de BNR), cam în fiecare luni la 9 seara.
astea de weekend sunt excepţie.