tinereţe plimbăreaţă

martie 30, 2015

cum vremea prin weekend nu prea a fost de plimbare, am stat cu fi-mea la mine acasă. şi la un moment dat ea zice să ne jucăm de-a casa de bilete, cum ne mai jucasem de câteva ori. deci ea era casieră la ghişeu iar eu cumpăram bilete la teatru şi la film. numai că ea remarcă faptul că am cam puţine lucruri prin casă care seamănă a bilete, şi atunci s-a aprins beculeţul. m-am apucat să caut, şi în cinci minute i-am prezentat, triumfător, vreo 30 de bilete de tren, rezultatul călătoriilor mele cam între 1995 şi 1999. aşa că în următoarea oră am cumpărat de la ea (cam la suprapreţ, că e cam speculantă…) bilete către toate colţurile ţării :))

frumoase amintiri mi-a trezit jocul ăsta! eheeei… Costineşti! aaah, Orăştie… dar mi-a mai trezit şi lipsă de amintiri: deci când naiba am fost eu la Adjud? dar la Târgu Mureş???

ori eram neobişnuit de beat atunci, ori a început să mă lase memoria! probabil amândouă…


şi iarăşi colegii boemului

martie 27, 2015

 – Vezi ce mai faci şi tu remote la arabii ăia, G. lipseşte până marţi şi nu se poate loga.

 – Până marţi??? Mie mi-a zis că lipseşte două zile!

 – Da… azi şi luni.

 – Ăăă… păi azi nu e miercuri?

LOL general. I-am zis că-i las cheia mea de la firmă, că mâine e posibil să ajung mai târziu şi să nu stea p-afară :)))


olueis sărpraizing

martie 26, 2015

sistemul de achiziţii publice din România, carevasăzică. ăsta cu care mă lupt zilnic – mai puţin în weekend, când lupt cu alcoolul şi alţi monştri.

deci care ar fi motivul pentru care o unitate militară cumpără „echipament profesional de brodat”?

un coleg a opinat că ar fi pentru a-şi trece oamenii iniţialele pe chiloţi, dar cred că alea se pot coase de mână…


test

martie 24, 2015

capra crapă piatra-n patru, crăpa-i-ar capul caprei cum a crăpat piatra-n patru.

bine că în scris nu se observă că-s rârâit :))


iarăşi muzică religioasă…

martie 21, 2015

doooomnului să neee… ăăă… ceva…

https://www.youtube.com/watch?v=rGPhzzN11fo

 


aim beac… oarecum

martie 20, 2015

numeroşii mei cititori care esteţi şi bloagheri, consideraţi-vă înjuraţi. mi-am luat un virus miercuri de la unul din voi sau de la unul dintre alţi 5-6 pe care-i mai citesc, fără să-i am în blogroll. era tâmpenia aia care îţi criptează fişierele ş apoi îţi cere bani, poate aţi auzit de aşa ceva, o imitaţie de Cryptolocker. nu şi-a ales bine omul, că avem în firmă oameni care mai dau lecţii ălora de pe security de la HP şi Microsoft, da’ tot a fost nasol până s-a rezolvat. problema e că nu am cum să ştiu de unde a fost luat… deci o vreme nu o să mai intru pe la voi decât de acasă. adică mai rar.

să fiţi sănătoşi şi nevirusaţi!


epopee

martie 17, 2015

se fac zilele astea douăzeci de ani de la apariţia celei mai importante opere literare a secolului XX. a fost scrisă de amicul meu Fane. Inegalabilul Fane, cum îi mai spuneam unii. din păcate, cum se întâmplă adesea cu marile genii, cariera literară a lui Fane a fost destul de scurtă. nu c-ar fi murit tânăr, dar, în mod ciudat pentru un tip nu tocmai pragmatic, a ales să devină IT-ist mediocru în loc de poet genial. opera sa din vremea liceului va dăinui însă peste veacuri! se poate găsi şi pe net prin câteva locuri, de unde am luat-o şi eu fără jenă… iat-o!

atenţie, e 18+. de fapt 15+. ba chiar 12+, că puştimea din ziua de azi…

 

   

 

Puliada


 

ACTUL I

Demult, în vremuri prea îndepărtate,
Când pulele prea rar erau sculate
Oamenii înca nu ştiau destule
Să facă cu-ale lor ciudate pule.
Nu cunoşteau decât vreo trei poziţii,
Şi nu făceau prea multe exhibiţii.
Atunci, ziceam, trăia un împărat
Ce cu nevastă-sa nu prea stătea în pat.
Gândea el: „Rostul vieţii pe-astă lume
E-ascuns în ale creierului spume.
Sute de ani de-ar fi să mai trăiesc
Eu tot voi încerca să îl gasesc.
Cât despre-a mea împărăteasă,
E-adevarat, ea e a mea aleasă,
Dar prea nu-şi pune pizdei o măsură,
Şi mă tot vrea, şi-i fut şi morţii-n gură.”
Iar ea ofta, şi-n ac înfigea aţa,
Şi astfel paşnic li se scurgea viaţa.
„Pe pizda mă-sii!” zise ea-ntr-o zi,
„Chiar azi răbdarea mea se va sfârşi!
Păi unde gâtu’ mă-sii el se crede,
Nici eu la pula-i să nu pot accede?
O să-i arăt că nu sunt chiar o tută;
Îl bat dacă nu jură să mă fută!”
Şi seara, cu tot sângele la cap,
Intră la el scoţându-şi un ciorap.
„Nu-mi spui nici ‘bună‘, mă, futu-te-n gură,
Te porţi ca un ţăran pe arătură!”
„Mai taci în pizda mă-tii, măi femeie,
Că tocmai îmi venise o idee
Despre planetele ce-n cercuri mişcă.”
„Mă-ntreb ce fel de vierme-n cur te pişcă!
Tu ori eşti homo, ori eşti de burete.
Proastă-a fost mă-ta că a vrut să fete!
Hai”, zise, devenind puţin blajină,
Dându-si jos fusta de mătase fină,
„La mă-ta-n pizda ştiu, te simţi mai bine,
Încearca însă vietii piept de-i ţine;
Nu-i greu, în morţii mă-sii, e o joacă,
Trebuie doar să mă pătrunzi în cloacă!
Dacă vrei, chiar o mână pe picior
Nu e puţin pentr-un începător.
Aşa că-ntinde laba!” – „Măi muiere,
Un lucru greu te hotărâşi a-mi cere!”
„Băga-şi-ar pula-n mă-ta un balaur,
Că eşti mai prost decât un dinozaur!
Pune mă mâna!” „Nu pun!” Poc! în coaie,
C-un şut împărăteasa îl îndoaie.
„Acuma vrei?” „Da, stai puţin, aşteaptă,
Nu te ştiam că eşti aşa deşteaptă.”
Şi ce se petrecu în acea noapte
Nu se mai spune-acum decât prin şoapte…

ACTUL II

Noua luni dupa asta, împaratul
C-un mare racnet zgudui palatul:
„Slugi, servitori, veniti, fir-ati ai dracu’,
Ca altfel vin si va strapung cu acu’!”
Pe loc se repezira toti în graba,
Zicând: „Mai, o fi renuntat la laba?”
Dar când se uita, le cam piere graiul;
Era un copil mic, frumos ca Raiul
Cum si-l imagineaza fiecare;
Dar putza, valeu!- cât era de mare!
„Asta cu pula s-a nascut, se vede.
Ca asta-i putza, cine-ar putea crede?”
„Pe ce-am mai scump, marite împarate,
E PULA dintre alea-adevarate!”
„Sa moara mama si tot neamu’ meu
Daca nu-i pula, atunci popa-s eu!”
De-o ora toti minunea o priveau
Si laude-n continuu-i aduceau.
Foarte-ncântat de timpul ce s-a scurs,
Alteta-Sa tinu un mic discurs:

„Mai întâi si la-nceput
Tin ca-n gura sa va fut;
Si nu-s bulangiu prea mare:
Va promit ejaculare.
Ati vazut de ce-s în stare;
Se crede vreunu’ mai tare?”

„Ura! Olè racnit-au toti deodata
Din toti tu esti cel mai al dracu’ tata!”

„Noi l-am botezat Pulica,
Toti de el sa prinda frica
Fiinca el va fi un dur;
Sa va fut pe toti în cur.”

„O, pule, si o, pizde, ce minune
Se petrecu-n palatul asta! Spune
Tu vântule, ai mai vazut vreodata
Un baietel cu-o pula-asa de lata?”
„De-ar fi doar lata, dar mai e si lunga.
Pân’ la pamânt odata-o sa-i ajunga!”
„De nouazeci de ani traiesc pe lume,
Dar de-astea n-am vazut decât în glume!”

Ce pizda ma-sii, lumea-nnebunise,
Caci nimeni– nimeni nu-si închipuise
Un copilas cu puta cum? Imensa!
Multimea-n jurul lui fiind prea densa
Dupa un timp a fost împrastiata,
Si vestea s-a transmis in tara toata.

ACTUL III

Au trecut zile, saptamâni de-a rândul,
Timpul zbura mai repede ca gândul.
Pulica-al nostru tare mult crescuse;
Cât unul de cinci ani el se facuse
Cam in vreo noua luni si jumatate.
Si intr-o zi, când desena patrate,
Îi zise ma-sii: „Mama, uite, stiu
Cum sa citesc, sa desenez, sa scriu,
M-ai învatat de toate, recunosc,
Dar PIZDA eu as vrea sa o cunosc.”
Împarateasa mai-mai sa lesine,
Îi spuse: „Mai copile, nu ti-e bine?
Doar oamenii, zic, cei în toata firea
Îsi pot gasi în pizda fericirea.
Esti mic, esti, cât sa zic, cât o papusa
Si înca n-o sa-ti dau drumul pe usa.”
Pulica, auzind, gândea: „Baga-mi-as
Putoaia-n ea de viata si caca-m-as
Pe ele de patrate împutite.
Caiete, carti? Ei pule…” Cu cutite
A doua zi s-a repezit la ele
Gândind sa le prefaca-n bucatele.
Dar s-a oprit. „Înca o saptamâna
Sa-nvat nu o sa-mi fie peste mâna.”
Astfel vreo sapte zile-au mai trecut.
Pulica-ncearca iar: „Un început
Stii, trebuie sa aiba orice treaba.
Asta pe-oricine daca vrei întreaba.
Asa ca, hai, la pizda tu ma lasa
Altfel sa mor daca nu fug de-acasa.”
„Mai vierme,” îi striga împarateasa,
„De-abia nascut, si nu-ti mai place casa
În care prima oara-ai plâns? Nu-ti merge,
Sa stii! Învata nasul cum se sterge,
Si-apoi sa vii sa mai vorbim. Afara
De-ncerci sa iesi, te spintec ca pe-o fiara.”
Se baga si-mparatul: „Mai Pulica,
O puta ca a ta înca-i prea mica
Si nu ai pregatirea necesara.
Stiu ca te crezi destept din cale-afara,
Dar orisicine, puta doar sa aiba,
Si prea lejer sa-i treaca printr-o saiba,
Se crede maldar de inteligenta.
Asculta un sfat dat cu competenta.”
„Dar tata, eu…” „Nici un cuvânt în plus.
Ce-ai auzit e ce-am avut de spus.
Acum o laba fa, si la culcare,
Si nu uita ca noi îti dam mâncare.”
„Va fut în ochi,” le spuse el în gând,
Si-n camera la el intra plângând.
„Credeti c-asa o rezolvati cu mine?
Mi s-a sculat, si sa va tineti bine!”

ACTUL IV

În chin si jale mai trecu o luna.
Ciudat, parea ca totul merge struna.
Pulica era vesel si cuminte
Si muncea mult mai mult ca înainte.
Dar într-o noapte pe sestache iese
Pe geam. „Pula sa-mi bag, aici fusese
O scara, cine pizda ma-sii-a luat-o?
Ah, darâmata jos acolo-i, iat-o.
Ei, cam belit-am puta mea cea lunga.
Iedera nu prea cred c-o sa-mi ajunga.”
Ezita, dar vazând cum frica moare
Începe pe perete sa coboare.
Dar când ajunse jos, pe niste paie,
O mâna tare i se-nfipse-n coaie.
„Stai, nu misca” auzi el din umbra
Si îl cuprinse-o presimtire sumbra.
Dar adunându-si fortele se-ntoarse,
Chit ca-si simtea el coaiele cam stoarse,
La disperare repezi o mâna
Si dadu peste-un pantalon de lâna.
„Hai sa te vad!” striga el vesel foarte,
Strângând si el la coaie dintr-o parte.
Strângea strainul ca un leu ciolanul
Sau cum un proletar strânge ciocanul.
Dar nici Pulica-al nostru nu se lasa:
„Esti slab, ba! Astea-s coaie? Du-te-acasa!”
„S-o fut pe ma-ta cu o damigeana!”
„Mânca-mi-ai pula, animal cu blana!”
„Îti fac din coaie oua de furnica!”
„Ce pizda ma-tii, crezi ca îmi e frica?”
Auzind zgomot, se trezi-mparatul
Sa vada ce se-ntâmpla cu palatul.
Se uita-n jos, ce vede? Pula-Groasa,
Din toti sluga sa cea mai credincioasa,
Cu-al sau fecior el crâncen se coieste.
„Hei, tu, împarateasa, ia priveste!”
Vine si ea. Se uita, fascinata
La fi-su care, pentru-ntâia data
Arata c-are niste sânge-n coaie.
„Opriti!” le striga ea. „Nu vreau bataie.
Tu, Pula-Groasa, mergi, vezi-ti de treaba,
Iar tu aicea sus sa urci degraba!”
Amândoi imediat s-au comformat
Cu ordinul pe care ea la dat.
Pe scari, gândea Pulica: „Lua-m-ar dracu’,
Am luat-o-n mâna rau, baga-mi-as cracu’.”

Dar când ajunse sus e luat în brate,
Pupat în cur si scarpinat pe mate.
„Ce pula mea aveti?” – „Pulica, stii,
Noi totdeauna mult te vom iubi.”
„Nu zau? Baga-mi-as pula-n voi de javre,
Veniti la mine cu-astfel de palavre…”
„Da’i adevarul gol, ba, întelege!”
„Când sânge-n pula o sa mi se-nchege
Atunci o sa va cred.” – „Ei, stai, asteapta,
Nu te grabi în vorba, nici în fapta;
Si mie-mi pica vise câteodata,
S-o fut pe ma-ta-n pizda de-altadata,
Sa schimb cu forta mintii-al vremii curs,
Sa fiu puternic, sa am muschi de urs,
Sa fiu un zmeu, si apele marine
Sa faca valuri numai pentru mine.
Dar ma calmez. Priveste, vezi cum stam:
Ceea ce vrei, noi nu putem sa-ti dam.”
„Nu v-am cerut nimic, futu-va-n gura,
Ca iara ma calcati pe batatura.
Vreau liber eu sa fiu, si-acolo-n out
Ce înca n-am o sa ma duc sa caut.”
Cei doi stapâni din ochi s-au înteles:
„El chiar o vrea…” – „Pulica, ai acces
În spatiul ce la nesfârsit se-ntinde;
Spre pizda-acolo liber tu vei tinde…”

ACTUL V

A doua zi în trâmbite si surle,
Pulica, vesel, se grabi sa urle:
„Curteni, va las în grija pulii voastre,
Iar eu cu calul, deci noi, de-ale noastre
Ne ducem sa vedem. Va fut pe toti
Asa cum sunteti: ucigasi si hoti.”

„Traiasca ma-ta!” îi strigara dânsii
Tot rumegând pe ale lor într-însii.
„Era de treaba,” sopti unul. „Lasa,
Nu vezi ce i-a facut lui Pula-Groasa?
Si-acuma merge cracanat saracu’!”
„Manânci cacat, Coi-Lung, sa te ia dracu’!”

„Acum,” zise Pulica, „e momentul
Sa-ntoarcem sârma vietii cu patentul.”
„La multa muie!” îi ura-mparatul;
„Ia uita-te la el, aristocratul,”
Vorbi împarateasa. „Lasând gluma,
Îti sade bine-n sa, mânca-te-ar ciuma!”
„Va fut cu drag pe amândoi,” le spuse,
„Ura si graba mea în vânt sunt duse.”
Astfel zicând se repezi pe poarta,
Simtind c-a apucat pizda de toarta.

ACTUL VI

Si merse el ce merse, cale lunga,
Pâna cand gura i se facu punga.
„Ah,” zise, „uite-acolo un izvor,
Baga-mi-as pula, o, simteam ca mor.”
Si-ntinse botu-n jos, însa deodata
Din apa, langa el sari o fata.
„Virgina sunt, si Lostriţa ma cheama,
Hai vino, indrazneste fara teama.”
Haine n-avea, în schimb un cur si tâte
Ca se-ntreba Pulica: „Am tarâte
Prin cap, sau pizda ma-sii, doar visez?
În orice caz, întâi, stai sa m-asez,
Sa calculez problemele mai bine,
Ca e ceva-n nergula cu mine.”
„Ce mai astepti acum?” îi striga fata,
„Nu-ti ia prea mult, doar sa ma futi si gata.”
Pulica tot gândea: „Ceva nu merge”
E gândul ce din cap nu-l putea sterge.
„Nu-i PIZDA ea, dar totusi, ce se-ntâmpla,
Ca uite, pula mi-a ajuns la tâmpla…”
„Baga-mi-as pula!” racni el salbatic,
Facând spre ea un salt cam acrobatic.
Dar când ateriza, era tot solo,
Iar ea, la zece metri mai incolo.
„O sa-ti dau muie, fa!” sopti amarnic,
Fugind spre ea; însa la fel de darnic
A fost destinul si de-aceasta data,
Caci ea fugea de el ca o netoata.
„Ei futu-ti gatu’ ma-tii de stafie,
Sa vezi cum o sa-mi sugi tu pula mie.”
Zise-ndârjit. „In gura ta ma cac”
Si se dadu cu capu’ de-un copac.
Apoi cazu cu grija jos, pe iarba,
Si astepta, lingându-se pe barba.
Ea vine, sta, se uita si se-apleaca,
În fine, un sughit de plâns o-neaca;
Pulica – hop! o mâna-ntre picioare
Si-alta pe piept ii puse. „Au, ma doare!”
„Sa taci in ma-ta, lostriţă tâmpită,
La pula te voi da să te înghită!”
Îndata scoase monstrul din chiloti,
Si-nchizand ochii-si zise: „Da-i cat poti!”
Însa avu un sentiment ciudat,
Si peste o surpriza mare-a dat,
Cand ochii i-a deschis. Nauc, priveste:
În pula-ntinsa-i atârna un peste!


pluviale bahice

martie 14, 2015

Ploua mărunt şi rece. În buticul-vinăria-bodega din Rahova, trei machitori între 50 şi 65 de ani se adăpostiseră şi dezbăteau despre Craiova şi Rapid, laolaltă cu patronul, şi el cam pilit. Deodată, pletosul cel bărbos şi bine dezvoltat îşi făcu intrarea în mod spectaculos, trântind, neintenţionat dar foarte puternic, uşa de perete:

– Bună seara! Scuze…

În liniştea mormântală ce s-a lăsat, două peturi de bere au ieşit din vitrina frigorifică şi s- au îndreptat spre tejghea. Brusc, atmosfera s-a schimbat total, în privirile şi expresiile lor zâmbitor aprobatoare putându-se citi clar: « Aşa ! Bravo ! E d-al nostru ! »

Iar berile ajunseră la tejghea…

– Daţi-mi, vă rog, şi un plic de busuioc şi unul de oregano!

Fălci căzute, ochi de stăteau să iasă din orbite. Perplexitate. Şoapte. Într-un târziu, patronul cel pilit identifică plicurile pe zidul din spatele lui, pletosul masiv plăti, salută, închise uşa foarte delicat şi dispăru în noapte (vorba vine, era 17 :30, da’ era înnorat rău).

În urma lui au rămas doar nedumeriri şi şoapte. A fost real, a fost iluzie ? Nu mai e Ciucaş în combină, chiar s-a întâmplat! Dar… Ce zdamăsii???

Noi, copii ai secolului XXI, ştim că oregano şi busuioc se pun la pizza… dar legenda spune că, într-o seară ploioasă, câţiva oameni nedumeriţi au tras pe nas sau au pus în bere un amestec din ierburile respective.


ciudat. foarte ciudat.

martie 12, 2015

am avut un vis erotic cu o tipă la care n-aş visa în felul ăsta şi cu ochii deschişi. nu-i o frumuseţe, e ceva aşa şi aşa, arată suficient de bine pentru a merita încercat, da’ atitudinea ei în multe chestii m-a deranjat adesea. şi culmea a fost că a durat foarte mult visul ăsta, de obicei mă trezesc şi nu apuc să savurez până la capăt, dar acum a fost OK.

dar partea cea mai ciudată abia acum urmează: după ce am terminat zbenguiala şi stăteam liniştiţi, ni s-a adus masa la pat de către un englez d-ăla celebru de la TV, care o gătise pentru noi. numa’ că nu era Oliver, Ramsay sau altul de meserie, ci… Jeremy Clarkson! care a afirmat în mod repetat că-i dezastru în bucătărie…

am luat asta drept un comentariu negativ asupra prestaţiei mele. băi, chiar şi în vise mă critică lumea!


cine-i mare barosan…

martie 10, 2015

 

Barosanu

 

 

adresa e falsă, da’ io sper că numele e real :))