în caz că n-aţi înţeles cum e cu religia în şcoli…

Acord de cooperare în domeniul ştiinţei şi educaţiei între România şi Regatul Arabiei Saudite

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a făcut parte din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Victor Ponta care, în perioada 30 aprilie -5 mai, a efectuat o vizită oficială în statele din Golful Persic.

Joi, 30 mai, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a avut o întrevedere cu omologul său din Arabia Saudită, în cadrul căreia a fost semnat Memorandumul de înţelegere pentru cooperare în domeniul ştiinţei şi educaţiei între Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România şi Ministerul Educaţiei din Regatul Arabiei Saudite.

Acordul bilateral interministerial trasează liniile generale ale colaborării din următorii 5 ani, sprijinind cooperarea directă interuniversitară şi între institutele de cercetare din cele două state, schimbul de expertiză şi publicaţii, realizarea de cercetări ştiinţifice comune, cooperarea în domeniul recunoaşterii academice,  realizarea de vizite de studii sau de documentare pentru studenţi, cadre didactice sau cercetători, sprijinirea mobilităţilor academice, respectiv organizarea şi participarea la evenimente ştiinţifice de interes comun.

Un protocol similar va fi semnat şi cu Ministerul Învăţământului Superior şi al Cercetării Ştiinţifice din Emiratele Arabe Unite.

Anunțuri

5 Responses to în caz că n-aţi înţeles cum e cu religia în şcoli…

  1. ady spune:

    Ma duc la baie sa pun cutterul pe vena pe lung si sa tai.
    Daca intr-un document al Ministerului Educatiei scrie „expetiza” in loc de „experienta”, limba romana chiar nu mai are nicio sansa.
    Sa nu mai vorbim de fondul problemei ca pun cutterul direct la jugulara, carotida si ce-oi mai nimeri.

  2. Peredhil spune:

    Poate se ajunge la un sincretism,vom manca de Pasti shaorma de miel,suprapunem unul din posturile lungi cu Ramadanul,Si scoatem porcariile alea infidele cu teoria evolutiei si alte mizerii din programa.
    Banuiesc ca disputele majore vor fi la consumul de alcool….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: