dualitate

când te desparţi, urât sau nu, de o persoană la care ai ţinut, de obicei vrei să îi meargă bine. da’ e un colţişor micuţ sau mai mare  mai egoist în personalitatea fiecăruia, care ne face totuşi să vrem să nu le meargă chiar prea bine, să ne simtă măcar puţin lipsa…

şi treceam io azi dimineaţă cu autobuzul pe lângă blocul celei mai recente foste… „ce-o mai face? cred că îşi bea cafeaua la ora asta… sper că e bine, şi să îşi găsească un tip de treabă, care să i se potrivească mai mult decât mine, să fie fericită.”

10 minute mai târziu treceam pe lângă locul de muncă al aceleiaşi foste (jur că nu-s stalker, s-a nimerit ca azi să îmi fie amândouă în drum):

„ăăă… da’ tipul ăla de treabă să fie mai micuţ şi mai urât ca mine! aaa, şi nu prea bun în pat!” 🙂

Anunțuri

One Response to dualitate

  1. Ando spune:

    Explicabil ! Tot ce e legat de ”muncă” naşte gânduri nasoale 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: