naigiriăn gugăl trensleit, iliescu edişăn

mai dragă,

Sunt doamna Sasha Benjamin și eu sunt căsătorită cu dl Harif Benjamin de la Kuweitul timp de 19 ani, fără un copil și soțul meu a murit în 2014. V-am contactat pentru a vă anunța dorința mea de a dona suma de 3,5 milioane $ pentru caritate în țara pe care am moștenit de la soțul meu târziu. Din cauza bolii mele de cancer au fost confirmate de doar opt luni, deci este dorința mea de a a se vedea că acești bani este investit pentru orice organizație de alegere și distribuite în fiecare an, între organizațiile de caritate, copii orfani acasă, școli și sprijin pentru bărbații și femeile fără adăpost sau ceea ce s-ar putea lua în considerare pentru a fi în beneficiul cei mai puțin norocoși.

Nu doresc acest fond să fie investit într-un mod fără Dumnezeu. De îndată ce voi primi răspunsul dumneavoastră să confirme acceptarea lucrarea Eu vă spun, voi da toate informațiile relevante pentru a autoriza eliberarea și transferul de bani pentru tine, ca în mod corespunzător meu reprezentant desemnat. Nu uitați să aduceți informațiile de mai jos, după cum urmează:

NUMELE DVS. FULL ……………

Domiciliului sau biroului ADRESA ………..

OCUPAȚIA TA ……………..

VARSTA TA ………………….

NATIONALITATEA TA ………….

Cu ajutorul acestei informații pe care le-am putea emite o scrisoare de autoritate în mod oficial pentru a dovedi că sunteți noul beneficiar al acestui fond din ministerul justiției.

Mulțumiri,
Dna Sasha Benjamin.

concluzie

cred că eu sunt întruchiparea perfectă a proverbului ăla cu „leneşul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubeşte”. da, mai degrabă ăsta decât ăla cu sculatul moralului în biserică.

omu’ cât trăieşte-nvaţă

io, de exemplu, am aflat aseară cum se numeşte o mulţime de oameni într-un mall.

Molime.

Frumuseţea româncelor…

 

… o ştie toată lumea. Eu numa’ ce am văzut una în autobuz pe care doar lipsa culorii verzi o făcea să nu fie la fel de arătoasă ca Shreck 🙂

respect între colegi

cu rare şi mici excepţii, la muncă ne respectăm suficient pentru a  nu ne atinge de mâncarea celorlalţi. de fapt, ce zic suficient, ne respectăm enorm! de exemplu, e o pâine feliată în bucătărie care a expirat de vreo lună, da’ nimeni nu se atinge de ea. probabil fiecare aşteaptă s-o arunce stăpânul, care a uitat că e a lui 🙂

remarcăm încă o dată cât de naturală e pâinea de la Vel Pitar, dacă nici după o lună n-a mucegăit…

internişti

Opelul opreşte aiurea, burtosul coboară şi se duce la magazin. Nici două minute mai târziu, alt burtos, îmbrăcat în poliţist, se duce agale spre maşină… burtosul în civil vine cu o sticlă de suc şi ceva cipsuri, schimbă trei vorbe cu burtosul poliţist, apoi scoate portofelul şi-l desface cu o mână, cu un gest teatral, arătându-i celuilalt burtos ceva legitimaţie. Ăsta se uită, dă din cap, mai zice nuştiuce şi pleacă.

Trecem peste faptul că miliţienii au impresia că pot opri oriunde, şi colegii lor le permit asta (se aude, domnu’ Godină?), daaar… ăştia nu tre’ să dea şi ceva teste fizice din când în când? Jur că amândoi erau mai uşor de sărit decât de ocolit…

ziua cea mare… şi poate ultima

astăzi îi zic unui prieten d-al meu că ăla cu care se vede în ultima vreme cumnata lui sunt chiar eu. de fapt nu îi zic, ci se va pomeni cu noi doi în casă. dacă nu scriu nimic p-aici săptămâna viitoare, cineva e la groapă/spital şi altcineva la bulău.

primăvăratice

ca de obicei în perioada asta a anului, iar îmi tropăie hormonii, dorm prea puţin, beau prea mult etc. oare chestia asta se mai potoleşte cu vârsta, sau aşa va fi toată viaţa? ori măcar până la andropauză?

tramvaiul, element civilizator

acum câteva seri aşteptam eu la Piaţa Unirii să iau tramvaiul spre somptuoasa mea reşedinţă. în staţie, un individ pe la 50 de ani certat cu igiena ţipa nuştiuce la nilte taximetrişti, apoi şi-a amintit ceva de nuştiuce ministru, de faptul că agricultura e înapoiată… toate cu voce spartă şi la volum maxim.

mă urc io în tramvai… se urcă şi el şi se postează la juma’ de metru de mine. miiinunat… am gândit.

şi individul începe, tare dar fără să ţipe, cu o voce surprinzător de plăcută şi ton foarte politicos:

– Bună seara. Vă respect pe fiecare. Şi mă scuzaţi pentru poluarea fonică de afară. Aia-i altă treabă. Mă iertaţi şi că miros puţin a nespălat, drumurile vieţii mi-au fost potrivnice în ultima vreme.

apoi tace. două staţii mai încolo coboară. după ce tramvaiul închide uşile şi pleacă, se aude cum începe iar să zbiere.