viaţa la Talea

Deşi nimeni din neamul meu n-a ajuns p-acolo până acu’ vreo 11 ani, numele meu de familie se pare că e cel mai răspândit prin zonă. Şi cimitirul e plin.

Se aud oi şi câini. Miroase a căcăreze. Da’ brânză ca acolo… mai rar!

O maşină pe drum la mai puţin de un sfert de oră e deja trafic intens. Asta până duminică, când apar diliii cu ATV-urile şi motocicletele de cros. Şi nuştiucâte Suzuki Samurai.

În vârful dealului vântul poate fi cam nasol. Dacă a fost şi soare, nu îţi mai dai seama de la care din ele eşti aşa de roşu.

Cine crede că mersul la sală e greu e rugat să bage cu barosul nişte stâlpi de 2 metri în pământ argilos, până ajung de 1,20 metri. Doar vreo trei. Ore, nu stâlpi.

Pentru prima oară în istoria comuniei, s-a ciocănit, bormaşinit şi fierăstrăit pe Em Sinfonia şi Estatic Fear. Lake of Tears s-o mai fi auzit p-acolo şi altădată 🙂

Până şi hoţii sunt onorabili în Talea: adică spargi ditamai vila omului şi nu-i iei plasmele şi home cinema-ul, ci doar o drujbă. Păi dacă de atât ai nevoie?

Anunțuri

2 Responses to viaţa la Talea

  1. Gigel Anonimu' spune:

    Am ras la faza cu hotii onorabili. :)))
    ––––
    Pai trebuia sa bati si tu stalpii aia pe Six Feet Under, poate intrau mai usor. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: