se făcea că eram la un concert serios de metale, ţinut prin nuştiuce ditamai sala. am cumpărat toţi fraierii jetoane pentru bere, după aia ne-au anunţat că bere mai e foarte puţină, deci o să se dea doar pe bani, şi jetoanele nu se iau înapoi. ciudat a fost că s-a protestat foarte puţin, în loc să se linşeze oricine părea organizator.
aşaaa… termină de cântat prima trupă, se descurcă onorabil… suntem informaţi că durează un sfert de oră până începe a doua, şi dintr-o dată apar pe jos o grămadă de perne şi saltele, iar din difuzoare începe să se audă… muzica de se dă seara pe Duck TV! dacă nu ştiţi ce e aia, vă zic doar că fi-mea o foloseşte să adoarmă.
iar eu merg peste două săptămâni la Metalhead Meeting… deduc că s-au luat măsuri ca să nu mă mai îmbăt praştie şi să-mi pierd telefonul, ca anul trecut… da’ s-ar putea să adorm totuşi.
bine, o rezolvare mai elegantă a fazei cu telefonul ar fi să-l las acasă 🙂