cârnăciun fericit şi hepi niu beer!

ca de obicei în această perioadă a anului, urăm numeroşilor cititori tradiţionalele „poftă bună!” şi „gâl-gâl-gâl!”.

o curiozitate

care-i faza cu deţinătorii/deţinătoarele de bloguri culinare, mai ales în engleză, care îmi urmăresc blogul? adică, înţeleg să salivez eu când citesc pe la voi, dar eu scriu p-aici din ce în ce mai rar şi mai prost, probabil… ori v-aţi abonat din greşeală?

hai, că sunteţi vreo patru… luaţi cuvântul!

Later edit: deci ori v-aţi abonat din greşeală, ori sunteţi prea timizi 🙂

13? trei ceasuri rele de marţi?

nu sunt superstiţios, aşa că m-am programat la dentist pentru ziua de ieri. şi am scăpat mult mai uşor decât mă aşteptam!

dar după ce am scăpat şi pe uşa cabinetului m-am înfipt cu fruntea fix în aparatul de aer condiţionat montat de un cretin care nu s-o fi gândit că unii sunt şi înalţi, şi căscaţi… sânge, toate cele… noroc că aveam un medic la îndemână, fie ea şi dentistă.

da’ tot frumos sunt, nu mă strică pe mine o cicatrice mică 🙂

 

pescuială de decembrie

Păi vine amicul să te ia la ora 6 – noroc cu frigul, că întunericul nu îl deranja, vara venea şi înainte de 4. Opriţi să luaţi momeli şi apoi întins către locul faptei, unde se ajunge odată cu răsăritul. Ar fi prea uşor să fi oprit unde ziceai tu, la o sută de metri de asfalt, aşa că mergeţi un pic mai încolo şi o luaţi vreo doi kilometri pe un dig numa’ bun pentru căruţe şi tractoare. Renoul rezistă!… până la prima baltă mai serioasă, unde rămâneţi înţepeniţi. Următoarea oră se taie şi se adună lemne să băgaţi sub roţi… noroc şi cu paletul ăsta uitat pe câmp… şi Renoul tot nu iese din noroi. La fix apar unii cu nişte căruţe! Unul vă şi scoate de acolo, şi doar 20 de lei costă.

În sfârşit sunteţi aproape! Traversaţi un câmp plin cu oase de vacă şi porc, probabil un fel de abator ocazional în aer liber, şi regăsiţi prietenul vechi, Neajlovul.

După aia multe ore la rând muşcă doar vântul 🙂 Apoi în sfârşit o ştiucă mică, la colegul la linguriţă. Uraaa, n-am venit degeaba! Pe lângă măceşele şi păducelul colectate…

Mai spre ora 16 începem să scoatem sculele ca să plecăm, dar mai lenevim la o sămânţă sau o ţigară… numai bine să înceapă ploaia! Şi după un sfert de oră de torenţială şi deja întuneric, mai ieşi de pe câmp… fără ploaia aia digul ar fi fost uscat de la vânt, da’ aşa… deci o luăm pe un drum de ne ziseseră ăia de dimineaţă că dă în şosea. “Drum”… 90% din SUVurile din Bucureşti n-au văzut atâta off-road cât micuţul Reno! Şi bine că e micuţ, că l-am împins când patina – de era un pic mai nasol, mi-e că înoptam în câmp.

Apoi ne dăm seama că am greşit drumul, deci ne întoarcem şi-l căutăm pe cel corect… Care şi el merge până coteşte pe câmp, prin noroaie. Dar drumul cel nou, după ce mai traversăm cu noroc o baltă, pare într-adevăr a duce la şosea! Iată maşinile! Şi se opreşte la nici 15 metri de şosea într-un fel de şanţ antitanc. Scoatem lanternă şi mobil, mergem pe jos – e OK, cotim stânga… şanţul se termină după o sută de metri, drumul dă fix în şosea! Dar panta nu e de Reno. Aşa că mai mergem un pic paralel cu ea şi în sfărşit găsim un loc să urcăm. La fix, că după aia urma un râuleţ 🙂

Dar am jurat că nu mai plecăm niciodată pe întuneric dintr-un loc în care nu am mai fost. Deci un sfert de oră şi o ploaie mică pot face diferenţa dintre ajuns acasă şi o noapte romantică în maşină. Dar am avut noroc şi am rămas doar parteneri de pescuit 🙂

Bine, probabil ne-ar fi dus totuşi capul să mergem pe jos juma’ de oră până în primul sat, să dăm ocazia unora să râdă de noi şi să facă ceva bani din cazarea şi/sau remorcarea noastră.