După cum am mai spus, am şi eu „ritualurile” mele de dimineaţă, incluzând şi eliberarea de cele „încorporate” în ziua anterioară. Mai sunt şi zile, mai rare, în care nu-mi iese, aşa că amân pentru când ajung la birou.
Şi nici nu terminasem drumul cu primul tramvai când am simţit că se apropie totuşi „sorocul”. Aşa că am luat-o spre al doilea tramvai chiar mai sprinten ca de obicei. Numai că în drum văd de departe o siluetă cunoscută… cunoscută chiar foarte bine în trecut. Băi frate, ăsta ghinion, atâtea femei în Bucureştiul ăsta care s-ar face că nu mă văd şi tocmai azi dau de una de care m-am desparţit foarte amiabil! Şi cu chef de vorbă, că nu ne văzusem de ceva vreme… În orice altă zi m-aş fi bucurat s-o văd, dar greu au trecut minutele de conversaţie… Reuşesc într-un târziu să-mi iau la revedere şi s-o iau din loc… la fix ca să văd tramvaiul meu plecând. Noroc că următorul a venit după DOAR zece minute! Apoi încă 15 minute de calvar în tramvai, încă cinci până la muncă… n-am mai încercat să ajung lângă birourile de la etaj, am dat buzna în sala tronului de la parter… şi bine a mai fost! Nici nu am termen de comparaţie, ăla cu sexul e prea depăşit.
Bine şi că a ajuns secretara puţin mai târziu ca de obicei, nu pot s-o sufăr dar n-aş fi vrut totuşi să fie martor auditiv sau olfactiv. Şi tare mi-e că dacă era acolo şi încercam să urc scările până la celălalt tron nu mai ajungeam…
Fix d-asta zic mereu că toate tre’ făcute la vremea lor!
boemul 