prin Bucureşti, spre seară

păi mergeam ieri spre casă cu limuzina mea, sau tramvaiul 32, cum îi spun profanii. prinsesem şi loc pe scaun, că se mai întâmplă şi d-astea. pe scaunul din faţa mea era un tip pe la 50 de ani, într-un costum ce părea scump. în faţa lui, un puştan pe la 20 şi un pic, şantierist părea să zică salopeta murdară. şi cum ne deplasam noi, în dreapta aveam ruina fabricii de bere iar în stânga Academia Tehnică Militară, pe lângă care e un trotuar. şi atunci, acolo, l-am văzut. purtat sprinţar de mândra sa posesoare, un fund feminin perfect. băi… aşa coordonare au avut cele trei capete ale noastre când s-au întors, că s-ar fi ruşinat chiar şi tipele de la înot sincron! ne-am sincronizat inclusiv cu blonda spălăcită de era lângă mine, da’ ea nu se pune, că în loc să bălească gândea probabil „aia sigur e curvă şi proastă”.

aşa… ce voiam să spun? aaa, da: deci indiferent de vârstă, educaţie, statut social… toţi bărbaţii apreciem arta 🙂

Anunțuri

3 Responses to prin Bucureşti, spre seară

  1. Ando spune:

    „Arta este o manifestare a adoraţiei pentru miracolul realităţii.”- Sabin Bălaşa…Şi omul era din domeniu ! 🙂

  2. stefan spune:

    de unde multa vreme sportul a fost apanajul barbatilor 🙂

  3. Cristina spune:

    Noa, vezi, încă fro doo-trei postări din astea și mă apuc de sală. Squats included.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: