această distinsă persoană, în mod evident îngrijorată de starea de sănătate a călătorilor din tramvaie, ce riscă să devină sedentari, a iniţiat în acest mod foarte original o campanie de încurajare a mersului pe jos:
vecini buni
mai 23, 2017să zicem că ai nişte vecini care îmbătrânesc urât. n-au nici nepoţi, deci nu pot să suporte când mai tropăie (odată la câteva săptămâni) ceva copii prin casă, aşa că se apucă să bată în ţeavă… apoi să vină la uşă… sunt chiar suficient de duşi cu capul încât să sune la părinţii tăi, de parcă ai avea 15 ani.
iar apoi duc nesimţirea la cote înalte şi îţi bat în ţeavă ÎN TIMP CE FACI SEX. că ce mama mă-sii, în cutiile astea de rezonanţă de le numim blocuri nu tre’ să se audă nici pâs!
păi mai dă-o dreacu de treabă, tolerezi o dată, de două ori… apoi te gândeşti ce să faci ca să le-o întorci.
ca să nu ne lungim cu vorba, cred că vom afla în curând dacă un prezervativ folosit rulat pe clanţa uşii vecinilor este în măsură să-i facă să-şi reevalueze comportamentul.
paradox floralo-răcoritor
mai 17, 2017nu-i un mare secret că socata blegeşte puţa. totuşi, singurul din prietenii mei care face în fiecare an în cantităţi industriale are trei copii.
sau poate afectează şi memoria, aşa că uiţi de contracepţie?
she likes dick
mai 5, 2017cum mergeam io cu tramvaiul, la o staţie după mine se urcă o domnişoară. ochi mari, nas cârn, buze pline, păr lung şi bogat… fund bombat, sâni obraznici… un deliciu! şi se plasează la vreo juma’ de metru de mine, tocma’ cât să-mi dau seama că şi miroase foarte bine, scoate din geantă o carte şi se apucă să citească… n-am văzut titlul, dar era ceva de Philip K. Dick.
numa’ la prostii vă gândiţi, inculţilor!
cin’ se-aseamănă…
mai 2, 2017doi colegi d-ai mei au sărbătorit ziua muncii chiar muncind, pe la ei pe la ţară. şi amândoi au fost faultaţi, pe lângă fizic (de către vârstă), şi de către socrii chemaţi în ajutor.
deci nu ştiu cu ce şi-au supărat ăştia nevestele, dar socrul unuia i-a ras de tot zmeura, iar al celuilalt l-a cam lăsat fără trandafiri. şi amândoi moşnegii au avut tupeul să pretindă că a fost neintenţionat 🙂