Păi fost-am eu sâmbătă la ceva plantare de puieţi, undeva pe nişte coclauri mai sus de Târgovişte. Noroaie, muncă, chestii… dar doar vreo două ore şi ceva, iar după aia „masă câmpenească”, adică stăteai la nişte cozi mai mici sau mai mari şi îţi luai ba sarmale, ba chestii de post, ba friptane sau mici. Ironic, cozile la mici erau cele mai mari. Apoi, cum stăteam noi, unii din ăştia de fusesem în aceeaşi echipă, grupaţi mai la o parte, un tip haios, ceva organizator, se apucă şi strigă: “Prăjituuuuri! Aveeem prăjituuuri!!!”
Şi iar se pune o grămadă de lume în mişcare şi se formează o altă coadă…
Două tipe de la noi din grup: “Aaa… vrem şi noooi… Aleeex, te rugăm muuult, te duci tu să iei?” Şi tot aşa. Iar Alex, grăsunul bonom, s-a urnit şi s-a dus prin noroaie…
“ – Băi, ce uşor de manipulat e!” zic io la trei secunde după ce a plecat.
Fetele nici n-au încercat să nege!
“- Cam da.”, a zis una zâmbind.
“- Trebuie să foloseşti cuvintele şi tonul potrivit.”, a zis cealaltă.
Şi Alex a stat la coadă şi s-a întors cu două farfurii pe care avea cinci prăjituri. Plecase cu şase, dar una i-o dăduse unei tipe de făcea poze şi s-a uitat la el de parcă i-ar fi fost poftă. Din alea cinci el n-a mâncat niciuna, au mâncat fetele câte două şi eu una. Întorşi în Bucureşti, una dintre manipulatoare m-a şi dus cu maşina până aproape de casă şi am făcut schimb de numere de telefon.
Oricum, le mulţumesc Alecşilor de pretutindeni că ne fac viaţa mai uşoară 🙂
Publicat de boemul 
boemul 