probleme de secolul 21

Cică e avarie pe stradă, deci n-avem apă. Vrem să tragem apa, trebuie să topim zăpadă… Aveţi idee cât de greu se topeşte zăpada pusă pe calorifere în găleţile de la mop? Poate ar trebui să încercăm puţin câte puţin, în cuptorul cu microunde 🙂

cărăuşul de sâmbătă

păi m-am dus io sâmbătă la prima oră să-mi înlocuiesc tăblia patului de o rupsesem. şi am zis să iau două, să am una de rezervă. am calculat io că ar veni vreo 30-35 de chile, ceea ce n-ar fi fost mare problemă, firma de unde le luam e la mai puţin de doi kilometri de casa mea, le căram pe jos până acasă.

păi intru în firmă, fac o schiţă cu ce vreau, mai fac încă una că cică n-am făcut-o bine, plătesc şi sunt trimis în hala din spate la Nea’ Bebe. îi arăt omului bonul şi schiţa, el dă schiţa unor băieţi şi ăia debitează două bucăţi de PAL pe care mi le pun în braţe. OK, cam 35 de chile, am aproximat bine. apoi primul semnal de alarmă: băi geniule, astea au colţuri şi taie la palme! no problem, iau una la un subraţ, pe a doua la celălalt şi le car io în vreun fel… siiigur că da! nu ţi-ai măsurat braţele acasă, nu merge aşa! singurul mod în care merg cărate e ţinute în faţă şi un pic lateral, să văd pe unde merg. şi ţinute aşa, 35 de chile se cam simt…

şi am pornit… 20 de metri, pauză, 20 de metri, pauză… deja a picat ideea cu mersul pe jos doi kilometri, mă duc spre tramvai să reduc la jumătate distanţa de „plimbare”. şi după vreo cinci reprize d-astea de transpirat vine la mine un bărbos mic şi slab, cu căciulă fistichie, şi mă întreabă încotro merg, că el e cu o dubiţă. io la început mă dau forţos, îi zic că puţin sport nu strică, mă descurc… el insistă, io mă gândesc mai bine şi accept. el trage dubiţa şi observ că e de la o firmă de curierat… băgăm plăcile în spate, printre colete, şi nici trei minute mai târziu eram în faţa blocului meu. dăm plăcile jos, io bag mâna în buzunar şi scot 20 de lei, şpaga lui că m-a scutit de febră musculară şi bătături. el refuză, io insist, el refuză din nou… mă gândesc că poate i se pare prea mult 20 de lei şi încerc să-i dau doar 10. iar refuză! cică îi place să ajute oamenii! îmi urează weekend plăcut, se urcă în maşină şi pleacă lăsându-mă cu gura căscată…

băi frate, tocmai când te lămureşti că lumea e de rahat şi toţi îţi vor răul dai peste câte un nesimţit d-ăsta care-ţi strică viziunea realistă!

P. S.: La o oră după ce plăcile au ajuns una la beci şi una sub salteaua mea mi-am dat seama că le-aş fi putut căra african stail, ţinându-le pe cap. ar fi râs lumea de mine, dar cred că era eficient 🙂

iar am rupt patul

partenera mea actuală e destul de zglobie, dar l-am rupt şi de data asta tot singur. dimineaţa, dându-mă jos din el.

cred că e o atenţionare deloc subtilă că ar trebui să cam slăbesc 🙂

dilema cu potaia

ieri a sărit o bestie să mă muşte. n-a ajuns mai sus de carâmbul bocancului, fiind destul de mic chiar şi pentru un pechinez 🙂 alta e problema: în ultimii cinci ani juma’ potaia asta m-a văzut de cel puţin 200 de ori trecând pe lângă curtea pe care o apără cu atâta devotament şi ferocitate. până ieri nici măcar n-a mârăit la mine!

văd două posibile explicaţii:

1. se tâmpeşte la bătrâneţe;
2. weekendul ăsta cred că e primul în câţiva ani în care n-am băut strop de alcool, pen’că iau (lucru neobişnuit pentru mine) ceva pastile. Superpechinezul a simţit schimbarea de miros, a conchis imediat că am fost înlocuit de ceva extratereştri malefici cu o clonă, un replicant, ceva, şi a sărit să lupte pentru apărarea Terrei 🙂