let’s party like it’s 1989!!!

’89, nu ’99. cuuum, n-ați auzit expresia? e atunci când n-ai de mai mult de trei zile apă caldă și căldură 🙂

deci mă duc să pun apa la încălzit pe aragaz, că trebuie să ies din casă și poate nu-i indicat să put.

mare noroc că e iarna blândă anul ăsta…

după ceva ani

în continuare, cea mai atrăgătoare femeie din București locuiește tot în Rahova și folosește tot 32ul. și tot căsătorită pare să fie…

tineretul din ziua de azi…

băbăiete… beam și io ca porcu’ și făceam tâmpenii… de fapt de ce zic „făceam”, că încă fac… da’ nici chiar ca ăștia!

deci eram la megaimaj, vânând reducerile de 50 la sută, ca un adevărat zgârcit ce sunt. și acolo vorbeau doi puștani pe la 21-22 de ani – unul părea că lucrează acolo, celălalt părea client:

– Deci cât de beat erai?

– Așa… îți zic din ce mi s-a povestit, că nu mai țin minte. Am borât pe mașina unui vecin. După aia, mi s-o fi părut idee bună  să șterg borâtura cu jetul de urină, și mai mult am făcut pe mine…

– Aoleu…

– Și partea proastă e că m-a văzut… și e un tip foarte de treabă, n-aveam nicio problemă cu el… până alaltăieri.

Am fost total oripilat de discuția ăstora. Cum să nu cunoști expresia „Să nu faci pe lângă casă, că miroase!”? Plus, mi-au amintit că la vârsta lor, când mă trotilam, eu foloseam drept WC primul Mercedes care îmi ieșea în cale 🙂 Vorba unui amic care și-a luat merțan de curând : bă, să nu bei pe unde parchez eu!

Pofte

Păi acum vreo doi ani jumate eram cu o tipă așa și așa. Medie ca fizic, inteligență și comportament în pat. Medie și în bucătărie, cu o mică excepție… Făcea un quiche incredibil! Și astăzi mă uitam la ceva emisiune TV dubioasă în care se gătea așa ceva și mi s-a făcut brusc dor de ea…

Mâncarea, my Nemesis…

ia uite, bă…

aici am câştigat eu primul (şi ultimul) concurs de viteză pe bicicletă!

… mi-am zis io în gând trecând pe lângă Grădiniţa nr. 185 🙂

mereu copii

Pe când eram copil practicam cu ceilalţi puştani rahoveni un joc numit Gropiţa. Era nevoie doar de o groapă cu gura de vreo 8-9 centimetri în diametru şi de nişte monede de trei lei. Poate ştiţi Pereţica, jocul ăla în care se dau cu monedele spre un perete şi câştiga cel care dădea cel mai aproape. Asta era p-aproape, câştiga cine dădea în groapă din cât mai puţine aruncări. E, şi când cineva arunca mult prea departe de groapă se zicea că  „a dat-o-n Dămăroaia”. Nimeni nu  ştia de unde apăruse expresia, probabil de la generaţii anterioare de jucători, dar pentru noi, minilocuitori ai Rahovei, Dămăroaia era ceva mai degrabă la capătul lumii decât la altă margine de Bucureşti. Nimeni nu fusese acolo, da’ se ştia că e undeva cam de la mama naibii ceva mai încolo.

Fast forward 30 de ani. Încă sunt rahovean, doar că nu mini. Între timp am şi ajuns de câteva ori în Dămăroaia, ştiu că-i cam departe da’ nu chiar la capătul lumii. Şi în ziua de 16.04.2018 aflu că foarte interesanta domnişoară cu care m-am văzut peste weekend, a mers bine şi a rămas că ne vedem iar, locuieşte hăăăt tocmai în acel ţinut legendar. Am redevenit brusc puştan şi parcă s-a rupt ceva în mine.

despre imigranţi

partea proastă cu imigranţii, de oriunde ar fi şi oriunde s-ar duce, e că au tendinţa să ia cu ei obiceiurile proaste din ţara natală. totuşi, unii dintre imigranţii care vin la noi se civilizează… oarecum.
mergeam anul trecut la mare cu autocarul, în spatele meu un cuplu mixt – el arab, ea româncă. tipul vorbea binişor româneşte şi era pe telefon cu un amic:
„- Da bă băiatule, ajung în vreo oră… mă gândeam să trec pe la tine şi să ieşim puţin cu barcuţa aia a ta, ne plimbăm, bem nişte beri… Cum? Aaa, nu, Allah nu ne vede pe mare!”

Atââât!!!

apucături vechi

Numeroşii mei cititori, cu câţiva ani înainte de blogul ăsta io am mai avut unul, care se numea „ameţitul”. Şi denumirea nu era dată (numai) de apucăturile mele bahice…

Păi să exemplificăm: eu de exemplu, exceptând cazurile de temperaturi binişor sub 0, nu prea port chiloţi. (Frumoasă imagine v-am creat, nu-i aşa? Cu plăcere!). Asta are şi câteva dezavantaje – pe lângă rănirea ocazională a zonelor sensibile, şi blugii tre’ spălaţi mai des. Păi ajung io acasă, scot nădragii, îi golesc de ce aveau prin buzunare şi-i las pe canapea. Apoi mă duc să mănânc, că eram cam lihnit. După aia iau blugii de pe canapea, mă bag cu ei în cadă, pun duşul pe ei, dau cu săpun, frec bine cu peria… clătesc şi atârn să se scurgă, iar după încă vreo oră mă duc să-i iau şi să-i pun pe frânghie pe balcon.

A doua zi să plec şi io de acasă… Mă duc în sufragerie (care la mine e un fel de dressing) şi iau o pereche de blugi, pun toate cele în buzunare, dau să-i închid… şi observ că ceva nu-i în regulă. Ăştia nu par blugi la prima purtare… mă uit mai bine la ei, îi scot, îi miros… clar nu!

Evident, seara dinainte spălasem nişte blugi deja curaţi. Noroc că am mai mult de două perechi 🙂

toate-s vechi şi nouă toate

numeroşii mei cititori, v-am mai spus, cred, că atât de mare e somptuoasa mea reşedinţă, că tot găsesc prin ea chestii pe care nu le-am văzut de ani de zile. căutam ieri o carte şi iată ce am găsit:

eheeiii… amintiri. da’ mai ales lipsă de amintiri, că eram atât de vesel că am uitat cam trei sferturi din ce au cântat trupele mele preferate.

şi asta:

deci s-a mutat de ceva ani fosta şi acum am găsit chestia de mai sus. care cică e expirată din 2012. da’ cum naibii să expire ceara??? deci, expirată sau nu, o scot la vânzare, deşi n-am avut mare succes prin 2012-2013, când mai scoteam la vânzare chestii uitate pe la mine.

aşadar, numeroasele mele cititoare, sprijiniţi economia Greciei! de fapt, pe ăia care au sprijinit economia Greciei 🙂

aştept oferte, rog seriozitate 🙂

aniversare

tocmai mi-am dat seama că astăzi facem opt ani împreună. a fost alături de mine la bine şi la greu tooot timpul ăsta… îl apreciez la fel de mult ca în prima zi, chiar dacă la aspect s-a cam buşit, nu mai e la fel de tânăr, de performant – mai dă rateuri, nu mai e la fel de rezistent ca înainte, iar ca dimensiuni a rămas serios în urmă – ăştia mai tineri ar râde probabil de memoria lui de doar 1 Gb.

E vorba de mp3 playerul meu. Dacă m-ar lăsa wordpressul aş pune şi o poză. E un Philips GoGear antic, iar eu îl alint Fili.

La mulţi ani, prieten drag, fie să mai prindem chiar încă opt împreună!