la cumpăna dintre ani… bla-bla…

decembrie 31, 2011

Sper că aveţi lucruri mai bune de făcut pe 31 decât să citiţi p-aici – dealtfel ăsta e post programat –  însă urările rămân valabile şi în ianuarie 🙂

Personal, mi-am dat seama că n-aş vrea să ajung pe la 80 de ani să zic „bă ce mult şi sănătos am trăit!”, aşa că n-o să vă urez nici la mulţi ani, nici sănătate. Vă urez în schimb exact ce-mi doresc şi mie:

S-aveţi parte în noul an de mâncare bună, băutură la greu şi sex exact cât şi cum vreţi.

Amin 🙂


Chris

decembrie 29, 2011

Astăzi, un domn foarte blând şi simpatic, deşi n-ai zice asta după ce cântă, împlineşte frumoasa vârstă de 45 de ani. Să ne trăieşti nenea Barnes! Piesa mea preferată, te rog…


totuşi… mă lansez în afaceri!

decembrie 28, 2011

Probabil aţi aflat deja că a murit cel mai tare bărbat din România, în ciuda dezacordului meu vehement 😦  Aşadar, aproape că încep să cred că există un bulangiu cu puteri supranaturale care face pe dos decât vreau eu, numa’ ca să-mi facă în ciudă.

Deci… cred că prindeţi ideea: dacă aveţi boală rău de tot pe careva, marcaţi banu’ la băiatu’ şi eu o să-i urez ăluia live long and prosper. N-o s-o mai ducă mult după aia, şi nici prea bine  🙂


bă!!!

decembrie 27, 2011

Deci dacă se mai referă vreodată vreun coleg la mine drept “gingaşa noastră secretară” io îmi bag picioarele şi nu mai răspund la telefon în vecii vecilor!!!


gata! punct!

decembrie 23, 2011

În sfârşit a dat norocul peste mine! Am avut ceva dubii, dar s-a dovedit a fi cât se poate de adevărat!!!

CONGRATULATIONS!!!

Your email address won in the first category of our online SuperLotto 649. This is a Millennium Internet Game in which YAHOO e-mail addresses were used. You did not purchase any ticket to enter for it, as an internet user your email address was randomly selected and you are one of the Selected Winners among 10 winners worldwide.

Winning No: 10 20 5 1 14 26, Ref Number: 19M3178BD5F Batch Number 05/DJKL.

The numbers fall within the American Location file, AMOUNT WON: $1,500,000.00.

Contact Mr. George Tambo with your winning and Reference numbers

Mr. George Tambo Email:superlttownnr.gtambo@w.cn

M-am bucurat să aflu că deşi trecuseră aproape două luni – am câştigat cu o adresă pe care nu prea o folosesc – încă mai era valabil, nu se anulase premiul!!! Am vorbit cu omul, i-am trimis deja suma pentru comisionul de transfer şi în câteva zile intră banii!!! 1,5 MILIOANE DE DOLARI!!!O să mă las de porcăria asta de blog, oricum nu-l deschisesem decât pentru a ajunge la un moment dat să fac bani din el… Ha, mărunţiş!!! Ţin să vă spun că nu pot să vă sufăr!!! Da, pe voi toţi ăştia din blogroll pe la care comentez degeaba, că nu-mi vin vizitatori de la voi, pe comentatorii insipizi, pe toţi blogării ăia „consacraţi”… niciunul din voi n-are pic de talent! Îmi bag picioarele, imediat cum intră banii emigrez şi nu mai vreau să aud de România! Am ochit deja o insuliţă în Pacific pe care o s-o concesionez pe 30 de ani şi-o să trăiesc liniştit cu micul meu harem 🙂

 Adio şi n-am cuvinte!!!


abrevierea mea preferată

decembrie 23, 2011

că tot ziceam ieri de MILF şi alte alea…

când mă mai conversez pe mail cu diverşi aiuriţi care folosesc romgleza mă adaptez şi eu şi produc tot felul de chestii gen eta, asap, fyi etc.

FYI e de departe preferata mea. Ştiu că ei cred că înseamnă „for your information”, dar la mine înseamnă, invariabil, „Fuck You, Idiot”! 🙂


deci…

decembrie 22, 2011

Cum îţi dai seama că eşti în acelaşi timp şi bătrân şi imatur?

Zici de o tipă cu doi ani mai tânără ca tine că e MILF.

Nu, nu eu, un amic 🙂  Pentru mine există doar WILF şi WIWF.


să curgă!!!

decembrie 21, 2011

Nu-s superstiţios de fel, dar nu-mi place deloc să intru în anul nou cu datorii.

Oama, animaloo, ia ziceţi când vreţi să dau alcoalele promise.

 


anunţ matrimonial

decembrie 21, 2011

Către domnişoara care se plimba aseară prin ploaie cu o ditamai cutia de pizza în mână:

Nu mă interesează dacă eşti criminal în serie sau politician aspirant, dacă ai fost star porno sau chiar dacă eşti manelistă… Te cer de nevastă!

Deci, dacă poţi lăsa aici mesaj cu zona prin care te plimbai pe 20.12 la ora 19:00, în ianuarie facem actele. Hai, că-s o partidă (aproape) bună 🙂


hai cu suta!

decembrie 20, 2011

Am auzit că tatăl lui Boc ar avea ceva probleme de sănătate.

Sper sincer, deşi are o vârstă, să nu dea colţul. Să prindă 110 chiar!

De ce ? Eu îl consider pe ăsta cel mai tare bărbat din România.

Nu glumesc deloc… ia gândiţi-vă: milioane de români visează să-şi izbească ouăle de faţa lui fi-su, dar (cel puţin din câte ştiu eu) el e singurul care a făcut-o!  🙂