pă foamea asta…

Iulie 31, 2014

Deci cât dă gravă e criza cea economică, care a trecut dar nu tocmai, dacă se oboseşte ditamai Orengi Răumeinia să participe la o licitaţie unde n-ar câştiga mai mult dă două-trei mii dă ieuroi???

Da’ ei nu ştie cu cine se puneee… cu samuraiul licitaţiilor, vrăjitorul păcănelelor, moartea pasiu… ăăă concurenţei! Deci adevăr grăiesc vouă: p-ăştia o să-i ard!


dilema nicotinică

Iulie 30, 2014

să zicem că te laşi de tot de ţigări clasice, mai bagi doar d-aia electronică: se mai poate zice că eşti fumător? sau ai devenit aburitor?


în aşteptarea weekendului

Iulie 25, 2014

 

 

https://www.youtube.com/watch?v=hEcjgJSqSRU 

 

 


pluviale

Iulie 23, 2014

1. am minţit că-mi iau umbrelă. de fapt mie chiar îmi place să umblu fără griji prin ploile de vară, şi să le zâmbesc celor care fac la fel. ce dreacu, e o ploaie călduţă, nu acid sulfuric!

2. care-i logica în a te urca leoarcă în tramvai şi apoi să ai grijă să nu te aşezi pe locurile ude? mai contează câţiva mililitri de apă în plus la un litru cât ai pe tine?


la ceas aniversar

Iulie 22, 2014

De ziua Preafericitului Daniel îi doresc toate cele bune acestui om deosebit, ce nu precupeţeşte niciun efort în a ne întoarce de pe căile greşite şi în a ne apropia de sfânta biserică!

Voi publica şi o poză mai puţin cunoscută a sa, pentru a vedea cu toţii ce bărbat bine era acum ceva ani, înainte ca povara sfintei sale misiuni să apese pe umerii săi întru nobil sacrificiu:

Preafericitul


sunt un tătic mândru

Iulie 21, 2014

mă jucam cu fi-mea de-a restaurantul. ca de obicei, eu eram clientul şi ea mă servea. şi vine la un moment dat şi-mi pune un căluţ în farfurie:

– Astăzi avem friptură de ponei cu garnitură de cartofi la cuptor!

– Păi parcă ne prefăceam, tu chiar mi-ai da să mănânc ponei?

– Tati, păi chiar ne prefacem! Nu-i de fapt ponei, e cal!

– Adică tu ai tăia şi ai găti un cal?

– Dacă-mi place… da!

Deci când vor veni haosul şi foametea are şanse mari să se descurce :))


home smelly home

Iulie 18, 2014

săptămâna trecută, când m-am mutat la sor-mea, am avut grijă să fie închise gazul şi apa şi să nu rămână niciun geam deschis. după ce m-am asigurat că nu mai e pic de mâncare în el, am oprit frigiderul şi l-am scos din priză, făcând la fel cu toate chestiile care ar fi consumat curent în casă. am mai făcut un tur al somptuoasei mele reşedinţe, am încuiat şi am plecat.

aseară descuiam uşa şi mă aşteptam să găsesc aer închis – că de, nu se aerisise de aproape o săptămână. ce bine ar fi fost… m-a întâmpinat în schimb o neaşteptată duhoare cu sursă neidentificată. închisesem io geamurile, da’ toate uşile din casă le lăsasem deschise, deci era peste tot. după vreo juma’ de oră am găsit în sfârşit nişte cepe care nu ştiu de când stăteau sub un raft în bucătărie, da’ zilele călduroase şi umede în care lipsisem le-au desăvârşit transformarea în… nu ştiu, ceva ce sigur nu permite convenţia aia de la Geneva.

cre’că tre’ să mai plec o săptămână, şi de data asta să las geamurile deschise…