parc Crângaşi

“Ia uite bă la ei, patru părinţi în jurul învârtitorii dar o lasă pe fi-mea să le învârtă odraslele!” – am gândit eu foarte revoltat, stând comod pe o bancă la vreo douăzeci de metri de locul faptei.

spam, dar OK

Unde lucrez io nu prea ne ocupăm cu sponsorizări. Dacă la voi da, ia uitaţi cine ar avea nevoie:

Bucureşti, 26 martie 2014

Bună ziua,

Suntem un grup de şase elevi în clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu” şi vă contactăm deoarece anul acesta, în cadrul concursului NASA Ames Space Settlement Design Contest 2014, proiectul nostru, “Selene Expandable Space Orbital Settlement” a obţinut Premiul I.

Menţionăm că la acest concurs cu participare internaţională au fost trimise peste 800 de lucrări. La adresa link-ului următor puteţi găsi atât informaţii despre concurs, cât şi câştigătorii de anul acesta: http://settlement.arc.nasa.gov/Contest/.

Mai jos este link-ul către lucrarea noastră: http://www.selenespacesettlement.com.

În urma rezultatului obţinut, suntem invitaţi să participăm la ISDC 2014 (Conferinţa Internaţională pentru Dezvoltare Aerospaţială) care va avea loc între 14 şi 18 mai 2014 în Los Angeles, California. Întrucât suntem cu toții pasionați de acest domeniu, ne-am dori foarte mult să avem șansa de a participa la această conferință. Din păcate, liceul nu ne poate pune la dispoziție fonduri pentru achitarea taxelor de transport și cazare. În aceste condiții, suntem nevoiți să apelăm la sponsorizări.

Vă scriem această cerere în vederea obţinerii unui sprijin financiar sub forma unei sponsorizări, pentru a putea acoperi măcar parţial costurile deplasării.
În condițiile în care costurile sunt destul de ridicate, orice contribuție este bine-venită.

Am aprecia un răspuns până în data de 25 aprilie, pe mail sau la telefon: 0732 639 637 (Călin), selenespacesettlement@yahoo.com.

Mulțumim anticipat!

Cu respect,

Echipa Selene:

Ana-Cosmina Popescu

Andrei Tache-Codreanu

Arthur Mihai Niculae

Călin Constantin Segărceanu

Deniz Günşahin

Ştefan Iov

coşmar

Se făcea că organizam o nuntă, cum am văzut io prin filme că se face la sualezi. Alegeam toate cele, negociam la sânge cu tot soiul de furnizori, zoream, presam, făceam crize, înjuram, ţipam, îngrozeam pe toată lumea. Fix lucruri la care nu mă pricep în viaţa reală. Şi apoi a venit ziua cea mare, când totul ar fi trebuit să fie perfect. Şi aproape că a fost – toate cele livrate la timp, corespunzător calitativ şi cantitativ, vreme bună, nuntaşi mulţumiţi… aproape c-a ieşit perfect, exceptând un miiic detaliu. Se pare că nu eram doar organizator, ci eram şi MIRELE!

The horror… the horror…

emo

din seria „Tenebrele WordPressului”:

de ce mama lu’ Ştefan cel Mare mi-au dispărut de câteva zile emoticoanele?

voi ăştia de mai folosiţi această mirifică platformă de blogging aţi păţit aşa ceva?

se înmulţesc!

acum ceva vreme scriam asta.

iată însă ce-am văzut de dimineaţă… poza e oribilă, cum numai eu mă pricep să fac, dar cred că se înţelege esenţialul:

ghinion… trebuia să-şi pună la număr BMW, ca tot cocalarul. io cred că de fapt d-asta s-a schimbat acu’ ceva ani, de ai voie cu 3 numere faţă de 2 cum era înainte.

gafe nevinovate

unde lucrez io avem un interfon, care e la capătul unei curţi de vreo 30 de metri. acum câteva minute sună careva şi zice că are un plic. dau din telecomandă, se deschide uşor poarta, intră un domn destul de în vârstă, şchiopătând.
– Eheee, moşule, până ajungi tu… zic eu.
Alt coleg se uită pe geam:
– Bă, e tatăl şefului! vezi cum te exprimi…
Asta mi s-a părut o chestie cel puţin ironică, pentru că acu’ vreo săptămână s-a petrecut următoarea chestie:
Sună interfonul… eu dau din telecomandă, intră persoana, se uită colegul cu „vezi cum te exprimi” pe geam:
– Cine-i bunăciunea aia?
Mai trec vreo trei secunde…
– Aoleeeu… ignoraţi remarca!
Peste alte zece secunde intra în firmă nevasta şefului…

adaptare

Mă uitam aseară la TV, simultan la ceva comedii şi la „Meet Joe Black”. Nu mai văzusem niciodată mai mult de un sfert din el, şi bine făcusem.
Deci băi nene, io nu pricep de ce a trebuit ăsta să fie şi film de dragoste! Adică pricep un pic, ca să aibă vânzări mai mari. Da’ pe bune, io l-aş fi apreciat muuult mai mult dacă era doar cu moartea şi cu bogătanul. Nu c-aş avea ceva cu tipa, care era superbă atunci şi n-o arăta prea rău nici azi, deşi au trecut ceva ani… Uite, dacă trebuia neapărat să existe şi un conflict între ăia doi, să spunem că Joe, în loc să vrea să-i… cunoască fata, voia de fapt să-i mânânce câinele omului. Ar fi fost filmul şi mai scurt şi mai antrenant. Scena de sex sper c-ar fi lipsit, că ar fi fost cam nasol pentru câine şi ar fi făcut scandal PETA.
Acum o să închei, că începe să semene a critică de film.

întrebare oarecum misogină

Sâmbătă am fost la un alt concurs d-ăsta de cultură generală. Mi-am îndeplinit obiectivul de a mă clasa în prima jumătate a clasamentului – deşi la muuulte puncte de primii, se pare că am ieşit pe 18 din 71. A fost şi concurs pe echipe, unde echipa mea, numită în cinstea minoritarilor şi a zilei de 15 martie chiar „Ţinutul Secuiesc”, a ieşit pe 5 din 15. Da’ am impresia că ne-au furat românii la puncte 🙂
După această introducere, ajungem şi la întrebare. Dar mai întâi ceva precizări: de obicei când se ţin concursurile pe echipe în locul ăsta, aproape un sfert din participanţi sunt de sex feminin. Sâmbătă, la proba individuală, din 40 de oameni câţi eram în sală în Bucureşti (la Chişinău şi Galaţi nu mă pot pronunţa), am observat… fix 0 doamne şi domnişoare. Nu m-am uitat foarte bine prin sală, şi sunt şi puţin chior, dar chiar n-am văzut vreuna, şi nici când s-a spus clasamentul n-am remarcat vreun nume feminin.

Deci care-i faza?

sus jos

Băi, nu pot suferi Bucureştiul ăsta dintr-o grămadă de motive, dar există şi altă grămadă care mă ţine în el. Unul ar fi că este plin de doamne/domnişoare care încântă ochiul şi uneori, cu puţin noroc, chiar mai mult de atât. Dar mai există, după cum am constatat şi am şi scris despre asta în trecut, şi tot felul de tipe care arată excelent din anumite unghiuri, până când constaţi un “deal breaker” total.
Uite ieri de exemplu… cum stăteam eu liniştit în tramvai se suie o ochelaristă drăguţă, brunetă, subţire… la 1.85! A început să-mi lase gura apă. Îmi treceau prin minte tot felul de chestii care mai de care mai… în fine, interesante. M-am uitat la ea mai pe furiş de câteva ori, mai direct de două-trei ori… am surprins-o la un moment dat uitându-se şi ea la mine… ohohooo!!! E de bineee! Am început să-mi fac curaj s-o abordez, şi vâzând că avem aceeaşi destinaţie am hotărât că voi face asta imediat cum vom coborî.
Uşile s-au deschis, au coborât ceva oameni, apoi noi doi unul lângă altul, ea uşor înaintea mea.
Băi, ştiţi expresia aia, “îi trece porcul printre picioare”? Deci tipa asta foarte drăguţă, cu o parte superioară extraordinară, avea nişte papainoage care nu cred că s-au atins vreodată mai sus de genunchi. La propriu, nu la figurat!
M-a bufnit râsul, s-a dus toată magia, am lăsat-o să plece…

limbi

titlul e păcăleală… numa’ la prostii vă gândiţi 🙂

deci eu mă lăudam că ştiu bine engleza. şi iată-mă pus în faţa unui text pe care trebuia să-l traduc. text cam tehnic, iar eu nu prea. şi aici m-a lovit ridicolul situaţiei: înţelegeam foarte bine ce vor ăia să spună, dar nu găseam cuvintele potrivite în română!

aşadar nu m-am înşelat deloc, ştiu engleza chiar foarte bine, cu româna stau mai prost 🙂