visez

se făcea că eram undeva într-un parc, IOR cred că era. supravegheam o mulţime de puşti blonzi care se jucau p-acolo – cam de 5-6 ani toţi, era şi fie-mea printre ei. în timp ce-i supravegheam, le şi făceam de mâncare, da’ nu oricum: pe nişte pirostrii, la foc de lemne, aveam un ditamai cazanul în care făceam fasole cu ciolan. şi deodată văd că se întunecă cerul şi ceva care seamănă a dragon se năpusteşte spre copii! eu sar, gata să mă sacrific pentru ei… iar în ultimul moment dihania, care era de fapt un rinocer zburător uriaş, cârmeşte brusc, îmi înhaţă în gheare cazanul (ciudat, dar avea gheare) şi se înalţă spre cer râzând poznaş.

deci am o mare nelămurire: rinocerii nu erau vegetarieni???

prin Bucale

deci în Bucureşti mai există d-astea:

AICI TREBUIA SĂ FIE O POZĂ, MAMA TA DE WORDPRESS!!!

şi nu în vreun cartier mărginaş, ci la nici 100 de metri de gardul Casei Poporului, unde cu criză cu tot bănuiesc că metrul pătrat e încă destul de scump…

muci leităr edit:

solar, da’ nu de bronzat 🙂

un suflu nou

Mergeam aseară spre casă când văd un puştan că se apleacă de la balcon şi zbang! Bagă un cornet într-un biciclist.
Că tot eram io nostalgic mai demult, mă bucur că s-a păstrat tradiţia 🙂 Şi mi-am amintit ce de acţiuni de genul ăsta făceam… război prin parcuri, unui vecin i-am umplut plasa de ţânţari cu vreo 500 de cornete, mai mergeam acasă la un prieten şi trăgeam pe geam în trecători, ne războiam tot de la geamuri cu blocuri vecine… până pe la 13 ani. După aia am învăţat pentru liceu, odată ajunşi acolo ne-am luat cu altele.
Şi vine vara lui ’94… Într-o seară mă sună prietenul de la geamurile căruia trăgeam în trecători:
– Bă, sunt singur, hai pe la mine să ascultăm nişte muzică şi să bem o bere!
M-am dus pe la 10 juma… dă-i cu metal, dă-i cu bere, dă-i cu jocuri pe calculator… ne-a prins răsăritul. Şi ne-am apucat să depănăm amintiri din copilărie – că aveam 16 ani, eram deja adulţi. Şi am ajuns la faza cu cornetele. Cum râdeam noi de ce tâmpenii făceam, ne pomenim la un moment dat că facem o pauză lungă şi ne uităm unul la altul. Parcă telepatic ne-am înţeles. Zic eu:
– Le mai ai? El:
– Daaa!!!
În nici două minute eram pe balcon, scurgând ultimele beri şi pregătind cornetele. Şi iată-ne la 6 dimineaţa, afumaţi bine, hlizindu-ne şi luându-i drept ţinte pe nefericiţii care plecau spre fabrici cu ochii crăpaţi de somn. Tre’ să fie foarte amuzant să pleci morocănos la muncă şi să te trezească un cornet în cap. Sadici mai eram 🙂
Oare o fi prea deplasat să-l mai caut p-ăsta să repetăm faza? Mergea la 16 ani, o merge şi la 35. Păcat că nu mai stă tot acolo, da’ ne-om descurca noi…

41

poate am mai amintit că de când m-am născut locuiesc în acelaşi loc. şi până m-oi muta din Bucureşti – sau până oi da colţul, ce-o veni mai întâi – tot aici voi sta.
azi a venit însă momentul să mă laud cu unul din motivele pentru care locuiesc aici, în celebrul cartier Rahova. deci după ce că nu plătesc chirie, fiind casa părintească, ia priviţi cât am întreţinerea pe iunie:

deci o persoană, apartament cu trei camere.

Că tot ziceam că m-am boşorogit…

Păi am ajuns în stadiul în care zic „tineretul/copiii din ziua de azi”.
Deci îi compătimesc puţin pe ăştia mici. Mici adică născuţi din 1990 încoace. Or avea multe oportunităţi pe care noi nu le-am avut, dar şi ce ratează… Şi mă refer în special la muzică. Tati… de ce au cei mulţi dintre ei parte!

Noi, boşorogii adulţii am fost cei norocoşi. Iar eu tocmai ce mi-am amintit că am o secţiune de muzică pe blogul ăsta şi n-am postat în ea de vreun an. Dar asta se va schimba.

Până trecem la lucruri serioase, iată cum suna telefonul meu într-o vreme. Un cover amărât 🙂

Moşneagul/baba care spune primul/prima de unde ştie piesa asta primeşte nişte beri. Reale sau virtuale, în funcţie de faptul dacă e prin Bucureşti sau nu.

dilema cu insecte

bre, am auzit tot felul de teorii… deci gândacii ieste inteligenţi sau nu???
nu-ntreb degeaba, am omorât unu’ acum vreo două zile şi nu ştiu dacă e cazul să-l arunc la coş sau să-l las în mijlocul apartamentului, ca exemplu pentru ceilalţi!

iluzie optică sau wishful thinking

deci în dreapta băţului se vede o plută, da?

ia concentraţi-vă şi uitaţi-vă fix la ea vreo 10-15 secunde… nu-i aşa că se mişcă?

35

iată-mă cu un an mai bătrân, dar deloc mai înţelept. în continuare beau prea mult, dorm prea puţin, mănânc nu prea sănătos, nu fac sport etc etc.
sper totuşi să apuc 36 🙂

deranj

m-a luat sâmbătă pe la prânz, când eram cu Ana în parc. am cunoscut îndeaproape trei veceuri publice din Cişmigiu. apoi pe cel de la piaţa Leul. apoi pe cel din cofland. ieri am însemnat în vreo cinci-şase locuri malul Argeşului. astăzi a trebuit să vin la job, din păcate, trebuia făcut ceva ce nu se putea amâna. am însemnat şi veceul d-aici.
cred că m-au blestemat duşmanii, ceva… şi nici nu ştiam că am duşmani!

SF

Numeroşii mei cititori, ajutaţi-mă cu o chestie…
Sunt printre voi cititori înrăiţi de SF? Am citit acum multă vreme, 15 ani să fie, o culegere de povestiri SF şi nu mai ştiu cum îi zice. Ei bine, astă noapte am visat una din povestiri, puţin diferită decât era în carte.

În carte se făcea că pe o planetă ajung cam în acelaşi timp o navă cu un fel de piraţi de pe Pământ şi o navă pe care era un navigator mabogian – din Uniunea Mabogiană carevasăzică. Ăsta era un tip mic de tot da’ al naibii de dur – de exemplu nu se spăla ci folosea o soluţie pentru curăţat pielea (revenim la asta). Deci piraţii noştrii aveau o problemă cu nava lor şi vor s-o fure p-a ăluia care explora planeta, şi mai şi trag în el când se întoarce la navă. Cică exista un proverb –„mabogianul e omorât repede sau deloc”, aşa că ăla – surprins la culme de ce se întâmplă – reuşeşte să scape şi se refugiază pe nava piraţilor, acum goală. Între timp piraţii erau super încântaţi de nava pe care au pus mâna – unu’ zicea „Te-ai uitat la motoare? Ar putea să treacă prin planetă şi să iasă pe partea cealaltă cu vopseaua intactă!”. Încearcă ei să decoleze, mai întâi erau să se sufoce cu ceea ce mabogianul considera atmosferă respirabilă. După aia erau să se înece – se pare că împotriva acceleraţiei carlinga se umplea cu ulei. Apoi era să îi omoare acceleraţia la decolare, deşi o setaseră sub minim. Ajung până la urmă la concluzia că aşa nu se mai poate şi vor să-şi ia nava înapoi ca s-o repare.
Între timp, eliănul ăla mic suferea pe nava piraţilor. Pielea exterioară îi era făcută praf şi nu avea cu ce să o cureţe – găseşte până la urmă o substanţă slabă pentru curăţat pielea, şi frumos mirositoare, cu care se descurcă, făcând şi o grămadă de găuri în podea – se pare că era cel mai puternic acid de pe Pământ. Mai găseşte nişte chimicale din care îşi face nişte aer respirabil, că rezerva din plămâni era pe terminate, apoi aranjează o uşă ca să se trântească să îi sfărâme o nucă de o avea în buzunar – d-astea mânca el. Supravieţuieşte, dar şi el îşi voia nava înapoi, foarte nemulţumit de rabla ălora.
Până la urmă reuşesc să facă iar schimb de nave – piraţii rămân pe planetă indignaţi la culme de găurile din podea şi de uşa care era să-i omoare, iar piticul pleacă promiţându-şi că o să trimită poliţia galactică după elementele antisociale.

Dacă sună cunoscut cuiva rog să spuneţi ce şi cum, gugăl nu mă ajută deloc.