Numeroşii mei cititori, dar mai ales cei aparţinând sexului slab, adică masculin: să zicem că staţi de vorbă cu o persoană de sex feminin foarte prezentabilă. Că o fi zgomotul din bar, că o vorbi ea prea încet, că auziţi voi prea slab sau e wishful thinking…
… cum ar fi ca ea să spună:
” – Îmi place să ies în oraş, în parcuri…”
Iar tu să înţelegi:
” – Îmi place sexul oral, în parcuri…”
Aşa-i că pot apărea numa’ probleme dacă nu-ţi dai seama la timp?
a apărut un nou personaj în tramvaiul 16, unul dintre cele cu care mă deplasez spre muncă. un crucişător. a, nu ştiţi ce-i ăla? e o chestie care citeşte cărţi d-alea mici de tot şi bagă cruci la greu, când vede sau măcar bănuieşte c-ar fi ceva club de cântări dubioase prin zonă. nene, tipul ăsta întrece toate babele! pe primele două staţii, respectiv Calea Moşilor veche, 6-7 biserici sau câte or fi, face febră musculară! după aia se mai potoleşte un pic…
da’ ce n-am priceput: la un moment dat se apucă ăsta şi mai bagă vreo 7-8 cruci, uitându-se şi în stânga şi în dreapta. mă uit şi eu… şcoala italiană, ceva reşedinţă de ambasador şi o casă ruinată în care cică ar fi fost prin ’90-’91 unul dintre primele baruri de roacheri din Bucureşti. la ce s-o fi încrucişat omul?
păi io când mai făceam narghilea puneam şi câte o frunză-două de mentă. da’ nu ieşea mereu OK, uneori aroma de mentă era prea puternică, alteori prea slabă… aşa că ieri am pus nişte frunze în borcanul cu „tutun” şi am frecat până s-a omogenizat.
deci răspunsul corect este „menta se freacă înainte de a se fuma” 🙂
de ceva vreme încoace dorm foarte puţin, de parcă iar ar fi primăvară şi îmi tropăie hormonii… iar în toatele visele mele acţiunea se petrece pe 31 decembrie!
oi fi ca ăla din Ziua Cârtiţei, dar numa’ în vis, sau o fi vorba iar de „a glitch in the Matrix„?
Se făcea că ajung eu dis-de-dimineaţă la firmă şi şeful meu era deja acolo. Mai exact era nervos şi claxona de zor, în faţa porţii auto care era blocată de o Dacie veche de vreo douăzeci de ani. Ningea bine de tot, pe Dacie era un strat gros de zăpadă. Eu, dacă tot îl văd nervos, iau nişte zăpadă de pe Dacie, fac un bulgăre şi dau în el… El se uită la mine de parcă nu ştia ce să facă mai întâi, să mă concedieze sau să mă omoare… Numa’ că în visul ăsta şefu’ era şi el roacher, şi fix atunci apare proprietarul Daciei… Aaron Stainthorpe! Păi gata, Aaron mută maşina, intrăm în firmă şi desfacem câte o bere… mai vin alţi colegi şi şeful zice că oricum e 31 decembrie, n-are rost să mai muncim, hai să mergem la petrecere… pe plajă! Da vere, chiar şi în visul ăsta cu zăpadă Bucureştiul era pe malul mării, mama ei de încălzire globală… şi au plecat toţi, că eu am zis că mai am puţină treabă şi vin mai târziu. Şi imediat ce au plecat m-am dus în bucătărie să îmi văd de treabă – adică era frigiderul cam plin şi eu am mâncat jumătate din cârnaţii şi chiftelele de acolo 🙂