mmm…

mai 31, 2013

O pastramă de oaie făcută după toate regulile artei, frigându-se încet la foc de fag şi curpeni de viţă… un mujdei tare în care am tocat şi nişte ardei perfect de iuţi… lângă, nişte ciuperci imense făcute pe grătar, cu o puzderie de cartofiori noi copţi în jar. Totul servit cu ceva gogoşari şi castraveciori muraţi care parc-ar fi liantul petrecerii. Mănânc şi plâng…
Deci aşa-i la vie, alţii umezesc cearceafurile de la vise erotice, iar eu le-am udat astă-noapte cu balele de mi-au curs în timp ce visam cele de mai sus!


ghicilocare

mai 28, 2013

dragi bucureşteni şi nu numai… de unde-i făcută poza asta?

Bucuresti

premiu surpriză! sper că apreciaţi surprizele neplăcute 🙂

Edit: nici nu m-aşteptam să ghicească vreunul… răspunsul corect era „de pe bancă, de sub arţar” 🙂


reveneală

mai 27, 2013

Salutare, numeroşii mei cititori! Bine, sănătoşi?
Multe s-au mai întâmplat zilele astea…
1. M-am îndrăgostit la prima vedere. La a doua vedere, mi-a trecut. Băi, niciodată nu m-am înşelat aşa de mult în privinţa unei femei! Sunt fraier tânăr, doamnă, tânăr!
2. S-a dat liber la pescuit pe Dunăre. Din păcate, weekendul ăsta a căzut deplasarea şi ajung abia peste vreo două săptămâni.
3. Mi-au murit roşiile şi ardeii de pe balcon. Poate că n-am stofă de grădinar…
4. Iar mi-a zis amicul S. că are vecini celebri… se pare că un distins domn, Jiji Berbecali, s-a săturat de piperat şi s-a mutat în cartierul meu, într-un complex rezidenţial mai la ieşire. Nu-i pentru oricine acolo, e cu acces controlat şi alte şmecherii.
5. etc.


pauză

mai 17, 2013

nu ştiu cât, dar sigur cel puţin o săptămână.
sănătate şi virtute, s-aveţi ce bea şi ce… mânca.


5 ani

mai 15, 2013

tocmai ce mi-am amintit că azi se fac 5 ani de când sunt la actualul job. înainte de asta, n-am lucrat nicăieri mai mult de 1 an şi 7 luni. şi mai ciudat e că, deşi sunt şi câteva lucruri care nu-mi convin, n-am nici cea mai mică intenţie să plec!
băi, oi fi îmbătrânit? aşa de comod am ajuns?


lene

mai 13, 2013

printre numeroasele mele defecte se numără şi lenea. datorită ei n-am o familie fericită, o carieră cum trebuie etc. etc.
pe de altă parte, eu sunt un tip foarte înclinat spre excese. sâmbătă seara, de exemplu, după cinci litri de bere voiam să continui… dar nu mai aveam bere în casă. probabil lenea mi-a salvat viaţa în multe situaţii d-astea, că nici gând să ies să-mi iau 🙂


i cum in piece

mai 9, 2013

băi, astă noapte am visat că eram extraterestru. unul mic şi drăguţ, cu blană roz, ochi mari şi albaştri, urechi de iepuraş, de-ţi venea să mă zmotoceşti non-stop. bine, după ce încercai aflai prea târziu că n-ar fi fost indicat să mă iei la mângăiat, eu venind cu tot cu foamea, ghearele mele şi ditamai colţii, de pe o planetă unde oamenii n-ar fi trăit prea mult, fiind foarte lenţi şi mirosind delicios. cred că eram un fel de cercetaş, trimis pe planeta asta pentru a studia meniul.
spre norocul vostru, se făcea că am murit într-un mod cu totul stupid – mi-a stat un os în gât. dacă eram singurul trimis, aţi scăpat!


Cine râde la urmă…

mai 7, 2013

Aveam un obicei prost acum ceva ani… când mai beam pe la careva p-acasă şi găseam messengerul deschis intram şi flirtam cu tipele de prin liste, chiar dacă nu cunoşteam niciuna. Duminică noapte s-a întors roata: io nu mai am messenger, şi nici acasă nu eram, dar mi-am lăsat mobilul nesupravegheat iar un amic beat şi răzbunător, căruia îi făcusem faza acum vreo opt ani, s-a apucat să sune tipele de prin el. Deci ieri am tot fost înjurat, că individul a făcut faza după 12 noaptea. N-a vorbit decât cu două, dar a trezit destule, că a sunat în mod repetat 😦
Io nu mai beau cu ăsta! Sau îmi ţin mobilul în buzunar…


beac tu dă fiuciăr

mai 3, 2013

merită toţi banii mei! am mai văzut io pompe, da’ nu aşa… deci ea nu doar crede că va creşte, ci chiar ŞTIE!

Data: Sat, 1 Jun 2013 21:39:35 +0300
De la: „Hatty Benjamin”
Pentru:
Subiect: Must read! Antet complet

Dont you wish to receive $4’000 fast? Buy G T RL stock on Wed, May 1 2013 below 6 cents. G T RL is picked for a lucrative selling this time and you will profit some serious capital. Picks like G T RL usually soar at 5 cents to 19 cents within a week and you will receive triple times your $$$ today act on it!